De multe ori, chiar dacă reuşim să adormim cu uşurinţă, se întâmplă ca în timpul nopţii să ne trezim şi să nu mai putem să ne culcăm.
Până la un moment dat, acest fenomen, numit insomnie de mijloc, caracterizat prin dificultatea de a dormi fără întreruperi, este normal. Până la urmă, somnul are ciclurile lui de-a lungul nopţii, trecând din faza de somn profund în etape de somn cu emisii de unde slabe, explică James Findley, director al Behavioral Sleep Medicine Program din cadrul Universităţii Pennsylvania. Însă, pe măsură ce noaptea trece, „intrăm în faze mai uşoare de somn şi avem mai multe şanse de a ne trezi”, a adăugat acesta. Din acest motiv, mulţi oameni au un somn fragmentat spre dimineaţă.
Pe de altă parte, există mai mulţi factori care pot influenţa apariţia insomniei de mijloc. De exemplu,vârsta poate fi un factor, oamenii experimentând aceste probleme de somn pe măsură ce înaintează în vârstă.
Nu este nicio problemă atunci când ne trezim noaptea atât timp cât reuşim să adormim imediat la loc. Însă în situaţiile în care, de două, trei ori pe săptămână, ne trezim în mijlocul nopţii şi ne ia mai mult de 30 de minute să adormim la loc, atunci s-ar putea să fie vorba de o tulburare de somn.
Oamenii care suferă de insomnie nu numai că nu pot adormi, dar experimentează şi somnul fragmentat de-a lungul nopţii. Astfel de episoade ar putea fi cauzate şi de apneea de somn, o afecţiune a aparatului respirator caracterizată prin probleme de respiraţie în timpul nopţii. „În cazul apneei de somn s-ar putea să nu o depistezi decât atunci când ai un partener care să observe că faci pauze mari de respiraţie în timpul somnului”, a explicat Findley.
O altă tulburare de somn, mult mai evidentă şi care poate cauza insomnia de mijloc, este narcolepsia, acea tulburare de somn care îi face pe oameni să adoarmă subit în timpul zilei. Desigur, în astfel de cazuri este foarte puţin probabil ca pacientul să nu îşi fi dat seama că din cauza narcolepsiei nu poate dormi noaptea fără întreruperi.
Uneori, este posibil ca ceva din corpul tău să declanşeze problemele de somn. De exemplu,indigestia sau problemele de anxietate şi tulburarea bipolară. Alte ori, stresul ar putea reprezenta principala cauză care ne determină să ne trezim în mijlocul nopţii.
Pentru unii bărbaţi, prostata mărită poate cauza insomnia de mijloc, în timp ce aceste probleme pof fi cauzate şi de unele medicamente, precum tratamentele utilizate pentru tensiune şi care acţionează şi ca diuretice, determinându-ne să ne trezim pentru a folosi toaleta.
În aceeaşi ordine de idei, Findley susţine că „dormitorul ar trebui să fie ca o peşteră”. Cu alte cuvinte, pentru a ne optimiza somnului ar trebui să ne asigurăm că dormim într-un mediu potrivit. Findley ne sfătuieşte să alegem mereu draperii care să nu permită luminii să intre în cameră, fie că vorbim aici de lumina slabă a unui felinar din depărtare sau de cea a unor faruri. Acelaşi lucru este valabil şi cu lumina ce ar putea intra pe sub uşă, sau cea produsă de ceasul deşteptător.
În ceea ce priveşte sunetul, Findley spune că orice, de la sunetul unui camion care trece pe strada din apropiere, până la sunetul produs de ambulanţă, ne poate produce insomnie de mijloc. Pentru a putea dormi cât mai liniştiţi, el recomandă utilizarea dispozitivelor generatoare de sunete albe sau a dopurilor de urechi.
De asemenea, somnul liniştit şi neîntrerupt depinde şi de comportamentul pe care îl abordăm înainte de culcare. În acest caz, Findley ne recomandă să nu mâncăm mult înainte de somn şi să nu consumăm mâncăruri grele la cină. În aceeaşi ordine de idei, oamenii care au probleme de somn în timpul nopţii ar trebui să evite somnul de prânz. În acest fel ei vor fi mai obosiţi noaptea şi vor adormi mai uşor. Şi alcoolul poate genera probleme de somn. Potrivit ultimelor cercetări, consumul de alcool afectează ritmul normal al somnului.
Ce este de făcut atunci când ne trezim noaptea şi nu mai putem adormi la loc?
- Nu rămâneţi în pat. Dacă nu adormiţi la loc după 20 de minute încercaţi să vă daţi jos din pat şi să vă angajaţi într-o activitate relaxantă precum stretching-ul sau cititul.
- Evitaţi utilizarea tabletei sau a telefonului deoarece lumina albastră emisă de ecrane perturbă somnul.
No comments:
Post a Comment