Sunday, June 2, 2013

Care sunt cele mai controversate articole de pe Wikipedia? În România, răspunsul e surprinzător


Wikipedia, enciclopedia online ce poate fi modificată de aproape oricine, găzduieşte unele articole mai controversate decât altele. De exemplu, subiectele pe teme politice iscă mult mai multe controverse decât cele referitoare la matematică, iar de multe ori paginile referitoare la evenimentele în curs sunt blocate de editori pentru a preveni vandalismul.

Acum, o echipă de cercetători coordonaţi de Taha Yasseri au efectuat un studiu pentru a identifica paginile cele mai controversate de pe Wikipedia. Oamenii de ştiinţă au analizat ediţiile din diferite limbi ale enciclopediei online pentru a vedea dacă există asemănări în ceea ce priveşte articolele controversate.
Pentru a stabili cât de controversat este o pagină de pe Wikipedia, cercetătorii au măsurat numărul de „editări de revenire”, adică acele modificări ale unui articol în cadrul cărora un editor elimină modificarea altui editor. 
Iată un „word cloud” cu cele mai controversate 1.000 de articole de pe Wikipedia:

Cercetătorii au descoperit că subiectele controversate diferă de la o ediţie la alta a enciclopediei Wikipedia, în funcţie de limbă. Tabelul de mai jos arată cele mai controversate articole găzduite de Wikipedia în funcţie de limbă. Astfel, dacă în engleză cel mai controversat articol este „George W. Bush”, iar în maghiară „Infracţionalitatea ţiganilor”, în Wikipedia în limba română cel mai controversat subiect este „FC Universitatea Craiova”:

Taha Yasseri afirmă că „aceste tipuri de studii ne pot ajuta să înţelegem mai multe despre societăţile umane”. „Subiecte precum apariţia conflictelor, dinamica acestora, trăsăturile conflictelor şi rezolvarea lor pot fi analizate pentru prima dată în mod empiric. Majoritatea teoriilor din ştiinţele sociale nu au fost niciodată testate în realitate, spre deosebire de cele din ştiinţele naturale. Acum, graţie vieţii digitale, putem urmări şi analiza acţiunile şi interacţiunile unei societăţi uriaşe – în acest caz, editorii Wikipedia – ceea ce ne permite să testăm teoriile sociale”, a mai spus cercetătorul.
Oamenii de ştiinţă implicaţi în acest proiect au realizat şi un instrument interactiv care arată care sunt subiectele cele mai controversate în diferitele ediţii ale Wikipedia în funcţie de tipul articolelor:

No comments:

Post a Comment