În noua lume a tehnologiei, televizoarele nu există doar pentrua fi privite, ci şi pentru a-i privi la rândul lor pe telespectatori.
Cu ocazia celui mai mare târg de profil din lume, International Consumer Electronics Show, producătorii au dezvăluit televizoare cunoscute sub denumirea de „smart TV” . Acestea sunt dotate cu tehnologii prin care televizoarele „privesc” persoana aflată în faţa lor, acest lucru urmând să permită realizarea unor programe TV mai relevante pentru public.
Pentru mulţi, ideea este foarte apropiată de lumea descrisă de George Orwell în romanul „1984”, însă reprezentanţii industriei afirmă că este vorba, pur şi simplu, de următorul pas în evoluţia televiziunii.
Producătorul chinez TCL a lansat un nou televizor care va fi vândut împreună cu platforma Google TV. „Televizorul inteligent” va recunoaşte persoana care se află în faţa sa, urmând să sugereze fiecărui membru al familiei recomandări personalizate. Televizorul este dotat cu senzori şi are capacitatea de a recunoaşte vocea utilizatorului, folosind aceste instrumente pentru a identifica „interlocutorul”, căruia îi poate oferi totodată opţiunea de a urmări transmisiuni de pe Internet, alături de programele TV tradiţionale.
„Am conceput numeroase inovaţii pentru a personaliza experienţa telespectatorilor”, a explicat Haohong Wang, managerul general al filialei americane a companiei TCL.
Noua interactivitate a televizoarelor inteligente oferă noi posibilităţi companiilor de publicitate, ce vor avea şansa de a concepe mesaje publicitare mult mai bine ţintite decât până acum. Acest aspect a provocat îngrijorare în rândul organizaţiilor ce pledează pentru protejarea intimităţii, care au temeri referitoare la datele ce urmează să fie colectate cu ajutorul acestor televizoare.
„Conceptul nu este atât Big Brother cât Big Marketer”, a explicat Thomas Coughlin, reprezentantul companiei Coughlin Associates ce oferă consultanţă pe teme de colectare a datelor. „Multe persoane consideră această tehnologie înfiorătoare, pentru că foloseşte datele într-un mod cu care nu sunt obişnuite”, spune Coughlin. Expertul afirmă că utilizatorii vor dori să ştie unde se află datele colectate, cu cine sunt împărtăşite. De asemenea, Coughlin afirmă că stocarea datelor în cloud ridică nişte semne de întrebare referitoare la măsurile de securitate.
Rob Enderle, un analist al Enderle Group, afirmă că acest model va deveni în scurt timp standard, pe măsură ce televiziunile se transformă în platforme de Internet. „În scurt timp, televizoarele vor şti cine sunt persoanele care le privesc şi mă aştept ca şi companiile de publicitate să afle aceste date cât se poate de repede. Acest lucru va duce la crearea unor showuri de televiziune şi a unor reclame care vor fi mult mai interesante pentru telespectatori, chiar şi produse mai interesante, însă nivelul intimităţii va fi redus”, spune Enderle.
Stu Lipoff, membru al Institute for Electrical and Electronics Engineers, consideră că programele TV accesate de pe dispozitivele mobile vor prezenta caracteristici asemănătoare, având potenţialul de a culege date considerabile despre privitori. „Site-ul pe care priviţi programul TV nu va şti doar faptul că sunteţi interesaţi de o marcă de maşină, ci şi locaţia exactă în care vă aflaţi”, spune Lipoff.
James McQuivey de la Forrester Research afirmă că oamenii vor accepta să renunţe parţial la intimitate dacă vor considera că noul stil al televiziunii va oferi avantaje faţă de cel vechi. „Dacă întrebaţi oamenii, desigur că o să spună că nu sunt de acord. Dar dacă vă uitaţi în realitate veţi observa că milioane de oameni au acceptat acest tip de monitorizare, de exemplu folosind consolele Xbox, unde senzorul Kinect urmăreşte lumea în fiecare secundă folosind camere video şi detectând toate mişcările efectuate de utilizatori”, spune McQuivey.
Reprezentantul companiei TCL afirmă că producătorii de televizoare nu sunt interesaţi de monitorizarea publicului, astfel că dispozitivele inteligente vor beneficia de opţiuni. „Noi suntem o companie de echipament tehnologic. Dorim ca utilizatorul să aibă parte de o experienţă plăcută. Dacă telespectatorii se simt incomodaţi de faptul că sunt monitorizaţi, atunci pot opta să nu folosească aceste caracteristici. Le pot opri”, a concluzionat Wang.
No comments:
Post a Comment