Oamenii de ştiinţă au conceput o metodă ingenioasă pentru a măsura biodiversitatea locurilor greu de cercetat

Muştele din familiile Sarcophagidae şi Calliphoridae obişnuiesc să se hrănească cu cadavrele animalelor, însă acesta nu este singurul lucru pe care îl fac – totodată, ele colectează mostre din ADN-ul acestor animale. De curând, oamenii de ştiinţă din Germania au demonstrat că acest ADN rămâne util suficient de mult timp pentru a permite secvenţierea sa, ceea ce oferă cercetătorilor o metodă uşoară şi ieftină de a măsura biodiversitatea zonelor de pădure tropicală în care nu pot pătrunde.

Cercetătorii au descoperit acest lucru atunci când studiau o formă de anthrax care ucide cimpanzeii din Côte d'Ivoire. Iniţial, oamenii de ştiinţă au început să colecteze muştele din zonă pentru a studia dacă insectele pot găzdui bacteria anthrax după ce s-au hrănit din corpurile infectate, însă la scurt timp după au realizat că „detectarea ADN-ul mamiferelor existent în muşte ar putea fi un instrument foarte cool pentru studierea biodiversităţii”, a explicat Sébastien Calvignac-Spencer, un biolog de la Institutul Robert Koch din Berlin.

Folosind capcane şi plase înţesate cu carne, echipa de cercetători au colectat muşte din cele două familii în Parcul Naţional Taï din Côte d'Ivoire şi din Rezervaţia Naturală Kirindy din Madagascar, descoperind că 40% din exemplarele capturate conţineau ADN de mamifer. Cercetătorii au secvenţiat acest material genetic şi au identificat 16 mamifere în Côte d'Ivoire, printre care şase din cele nouă specii de primate ce trăiesc acolo şi antilopa duiker Jentink, o specia ameninţată cu dispariţia, ce mai numără doar 3.500 de exemplare. În Madagascar, cercetătorii au identificat patru specii de mamifere, printre care doi lemuri, reprezentând o optime din toate speciile de mamifere care trăiesc pe insulă.

„ADN-ul nu este grozav, dar este utilizabil”, a explicat Calvignac-Spencer. Echipa sa a putut recupera fragmente lungi de câteva sute de baze azotate – ceva ce ar fi imposibil de găsit în mamifere, ale căror intestine sunt mult mai eficient în a descompune hrana cu acizi şi enzime. „Muştele au un sistem digestiv mult mai puţin sofisticat”, a declarat cercetătorul.

Pe lângă faptul că muştele vor putea ajuta la efectuarea unui „recensământ” al speciilor, acestea vor putea totodată asista oamenii de ştiinţă să identifice animale ameninţate cu dispariţia mult mai uşor decât dacă acestea ar fi căutate în mod activ. De exemplu, virusul Ebola a dus la moartea a mii de gorile în Congo şi Gabon acum 10 ani, însă cercetătorii au descoperit doar 44 de cadavre. „Închipuiţi-vă cât de greu ar fi să monitorizăm o epidemie care afectează lilieci sau rozătoare”, a exemplificat Calvignac-Spencer. „Muştele vor fi cu adevărat preţioase în astfel de cazuri”, a mai spus cercetătorul.

„Ideea este extrem de simplă, dar ingenioasă”, a comentat Thomas Gilbert, un genetician de la Universitatea din Copenhaga care a demonstrat anul trecut că lipitorile pot conserva, la rândul lor, ADN-ul animalelor cu care se hrănesc. Gilbert afirmă că frumuseţea noii cercetări constă în faptul că „muştele sunt mult mai răspândite decât lipitorile, astfel că pot colecta mostre din locuri unde lipitorile nu ajung”. Cu toate acestea, notează cercetătorul, ADN-ul se păstrează mai bine în lipitori, astfel că poate fi secvenţiat după o perioadă mai lungă de timp. „Metodele sunt complementare”, a concluzionat cercetătorul.