Tuesday, November 13, 2012

Ce ne aduce 2013? Specialiştii au anunţat 10 previziuni incitante pentru anul următor



The Futurist, revista oficială a organizaţiei World Future Society, a publicat un top 10 al predicţiilor atât pentru anul următor, cât şi pentru următorul deceniu.
Din 1985, în fiecare an, editorii revistei au selectat cele mai interesante predicţii şi le-au publicat sub forma unui top. De-a lungul timpului, astfel de previziuni au anunţat pe rând, evenimente epocale ce urmau să se producă în viitorul apropiat, precum apariţia internetului, criza financiară şi Războiul Rece. 
Cu toate acestea, cei de la The Futurist subliniază că topurile sunt create doar pentru a reprezenta un punct de plecare în discuţii şi nu pentru a se impune drept predicţii absolute. Aşa cum puteţi vedea mai jos, lista de anul acesta cuprinde un amestec de elemente din mai multe domenii legate de afaceri, economie, demografie, energie, mediu şi medicină. 
 
1. În curând, neurologii ar putea să prezică ceea ce doreşte un individ să facă, înainte ca subiectul să apuce să realizeze mişcarea propriu-zisă. 
Atunci când individul intenţionează să întreprindă o mişcare, în anumite zone din creier se produce un flux sangvin sporit, lucru care ar putea indica despre ce mişcare este vorba. Descoperirea va ajuta la îmbunătăţirea dispozitivelor protetice care să răspundă la semnalele din creier, aşa cum fac membrele. 
 
2. Automobilele viitorului nu vor mai fi doar consumatoare de energie, ci o vor şi produce.
Oamenii de ştiinţă plănuiesc să utilizeze celulele de combustibil ale maşinilor electrice parcate pentru a converti biogaz sau hidrogen în mai multă energie electrică. Mai mult, proprietarii vor fi plătiţi pentru energia pe care o produc maşinile lor. 
 
3. Vom putea avea un sistem aquaponic (sistem biologic integrat care face legătura intre acvacultura - creşterea peştilor - şi hidroponica - creşterea legumelor în apă ) chiar la noi în bucătărie.
Viitorii „fermieri” ar putea avea, de fapt, gospodării de reciclare a deşeurilor în propriile acvarii. Inginerii de la SUNY urmează să folosească resturi alimentare pentru a hrăni peştii dintr-un acvariu, urmând ca deşeurile provenite de la peşti să fie utilizate în cultivarea legumelor. 
 
4. Economia nu va mai asigura locuri de muncă, dar vom avea ce lucra. 
Multe meserii dispărute de curând nu vor mai apărea. Cu toate acestea, lucrătorii viitorului se vor concentra pe dezvoltarea unor aptitudini care să îi ajute să lucreze productiv şi în mod continuu, indiferent dacă au sau nu locuri de muncă. 
 
5. Următoare eră spaţială va începe după 2020 şi va fi condusă de concurenţă şi de spiritul de aventură capitalist. 
Antreprenori precum Paul Allen, Elon Musk, Richard Branson şi Jeff Bezos plănuiesc ca în viitorul apropiat să poată asigura transporturi transcontinentale în doar câteva ore, prin intermediul navelor spaţiale comerciale. 
 
6. „Cloud” nu va mai fi doar un loc de stocat date, ci va deveni mult mai inteligent. 
Inteligenţa Cloud va evolua şi va deveni activă în viaţa de zi cu zi, fiind implicat în analiză şi consultanţă contextuală. De exemplu, agenţii virtuali ar putea proiecta meniul săptămânal al familiei în funcţie de sănătatea fiecărui membru, de preferinţe sau dietă. 
 
7. Având în vedere că transparenţa va apărea odată cu dezvoltarea realităţii augmentate, pentru companii va fi foarte important să îşi menţină reputaţia.
Informaţiile privind calitatea produselor unei companii vor fi introduse în sistemele de date geografice. Prin urmare, în viitor, s-ar putea să ne alegem restaurantul în funcţie de informaţiile oferite de aplicaţiile telefonice dotate cu realitate augmentată.  
 
8. În următorii 10 ani, roboţii vor deveni îngrijitori sensibili. 
Ridicarea şi transferarea pacienţilor este mai uşor de realizat cu ajutorul roboţilor. Pentru moment, tot ceea ce le lipseşte acestora este o atingere blândă, pe care oamenii de ştiinţă urmează să le-o confere. 
 
9. Vom valorifica vibraţiile sonore din mediu pentru a ne putea alimenta gadget-urile. 
Oamenii de ştiinţă lucrează la proiecte prin care urmăresc să utilizeze microundele de energie din mediu şi vibraţiile produse de vehicule pentru a genera energie electrică. 
 
10. Un dispozitiv asemănător cu etilotestul va ajuta la detectarea, din timp, a infecţiilor şi chiar a atacurilor chimice. 
Dispozitivul celor de la Universitatea Stony Brook va folosi senzori înveliţi în nanofire pentru a detecta compuşii chimici care ar putea indica prezenţa unei boli sau infecţii. 

No comments:

Post a Comment