De ce unii oameni văd sunete?

Unii oameni chiar ar putea să vadă sunete, susţin cercetătorii care au descoperit că această capacitate ciudată este posibilă atunci când zonele creierului responsabile cu vederea sunt mici.

Constatările indică faptul că, atunci când simţul văzului este nedemn de încredere, creierul foloseşte nişte strategii isteţe. Oamenii de ştiinţă au analizat „iluzia flash indusă de sunet” (pe care o puteţi observa în video-ul de mai jos). Atunci când un singur flash este urmat de două sunete, uneori, oamenii văd două flashuri consecutive.

Cercetări anterioare au arătat că există diferenţe mari între indivizi atunci când vine vorba de modul în care percep această iluzie. Unii dintre ei experimentează acest fenomen de fiecare dată, în timp ce alţii nu văd niciodată al doilea flash. 

Acum, oamenii de ştiinţă de la University College London s-au gândit că diferenţele dintre modul de percepţie a iluziei ar putea fi create de variaţiile anatomice din creierul fiecărui individ. Pentru a testa acest lucru, cercetătorii au analizat creierele a 29 de voluntari, cu ajutorul mijloacelor RMN şi a iluziilor flash induse de sunet. 

În medie, participanţii la studiu au văzut iluzia în proporţie de 62%, cu toate că unii dintre voluntari au văzut-o doar în proporţie de 2 procente, comparativ cu alţii care au observat-o de fiecare dată. Astfel, s-a constat că, cu cât o persoană are cortexul vizual mic, cu atât ea are mai multe şanse să vadă iluzia. 

Acum, specialiştii susţin că iluzia ar putea scoate în evidenţă o modalitate prin care creierul compensează problemele create de circuitele vizuale imperfecte. 

„Reprezentarea vizuală este foarte eficientă, dar ea nu este perfectă. Există o oarecare incertitudine a reprezentărilor vizuale, mai ales atunci când lucrurile se desfăşoară repede, precum această succesiune de flashuri. Noi credem că acest tip de incertitudine este mai mare în cazul oamenilor care au un număr mai mic de neuroni în zonele responsabile cu simţul vederii”, a declarat coordonatorul studiului Benjamin de Haas. 

„Dacă această presupunere este adevărată, atunci ea pare logică. În acest context, unele creiere, care au zone vizuale mai mici, s-ar folosi de informaţiile adiţionale asigurate de urechi. În lumea reală, sursele de lumină şi sunet sunt, de foarte multe ori, aceleaşi”, a adăugat de Hass.