Thursday, October 25, 2012

De ce au elefanţii păr?


După ce au analizat o serie de informaţii, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Princeton au găsit răspunsul: părul îi ajută de elefanţi să se ferească de căldură.


Spre deosebire de alte animale care au păr pentru a nu le fi frig, elefanţii, care se găsesc în zone unde climatul este cald, au păr pentru a nu le fi cald. 
„Părul are rol izolator atunci când acoperă pielea. Dar în noul studiu am demonstrat că părul poate avea şi efectul opus. Surprinzător a fost când am aflat amploarea efectului produs de prezenţa părului la elefanţi”, a declarat profesorul Elie Bou-Zeid. 
Dintre toate animalele moderne terestre, elefanţii au cea mai mare nevoie de metode de răcire a corpului, din cauza volumului mare de sânge pe care îl deţin. Multe dintre comportamentele elefanţilor, precum datul din urechi, până la băile de praf sau stropitul cu apa, au apărut tocmai din nevoia animalelor de a se răcori. De asemenea, raportul subliniază că ei pierd căldură şi prin piele şi datorită sângelui care curge prin urechile foarte mare. 
Totuşi, aceste metode de răcire a corpului nu sunt de ajuns pentru a satisface nevoia unui elefant adult de a pierde câţiva kilowaţi de energie termică pe zi. 
Pentru a descoperi ce alt element contribuie la eliberarea energiei, oamenii de ştiinţă au analizat firele de păr ce cresc pe capul şi spatele unui elefant şi au descoperit că acestea au un rol foarte important. Atunci când se simte doar o briză uşoară, părul unui elefant poate spori capacitatea de pierdere a energiei termice din corp cu până la 23%, au descoperit oamenii de ştiinţă. 
În urma calculelor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că elefanţii au o densitate maximă de 1500 de fire de păr pe metru pătrat, comparativ cu omul care are pe cap o densitate de aproximativ 2 milioane de fire de păr pe metru pătrat. Prin urmare, pentru a-l echivala pe om, elefantul ar trebui să aibă o piele de 88 de metri pătraţi. 
De asemenea, raportul celor de la Princeton subliniază că elefanţii asiatici au mai mult păr decât verii lor, elefanţii africani. Mai mult, când sunt pui elefanţii au destul de mult păr, doar că odată cu înaintarea în vârstă mai pierd din el.
„Această teorie contrazice teoria larg răspândită care susţinea că, în rândul endotermelor moderne, părul de pe corp serveşte exclusiv drept izolator”, au notat autorii studiului. 

No comments:

Post a Comment