Thursday, October 25, 2012

A fost dezvoltată raza tractoare ce va putea fi utilizată în laboratoarele medicale


Oamenii de ştiinţă au reuşit să realizeze o nouă rază tractoare, capabilă să tragă obiecte utilizând doar lumina laserului.


Este un lucru cunoscut că lumina poate împinge un obiect; tocmai de aceea se folosesc vele solare pentru a propulsa o navă spaţială. Totuşi, folosirea luminii cu scopul de a trage un obiect nu este tocmai o treabă uşoară. 
Raze tractoare realizate anterior ar putea acţiona ca o pensetă pentru a muta particulele. O altă versiune de rază tractoare, ceva mai nouă, poate să tragă particulele, dar din cauza faptului că se bazează pe variaţiile de temperatură din rază, nu poate fi utilizată în spaţiu. 
În 2011, oamenii de ştiinţă din China au efectuat o serie de calcule şi au ajuns la concluzia că un tip de laser numit fascicul Bessel, care emite lumină sub forma unor inele concentrice, ar putea fi proiectat astfel încât să determine o particulă din fascicul să emită fotoni pe partea opusă sursei laser. Aceşti fotoni ar trebui să permită particulelor să realizeze o mişcare de recul către sursă. Totuşi, până acum, nimeni nu a reuşit să pună această idee în practică. 
În schimb, doi cercetători de la Universitatea din New York, David Ruffner şi David Grier, au proiectat două fascicule laser Bessel, unul lângă altul, şi au folosit o lentilă pentru a le determina să se suprapună şi că creeze un model de regiuni alternative luminoase şi întunecate. Reglarea fasciculului a determinat fotonii din regiunea luminată să se împrăştie spre sursa fasciculului, împingând o altă particulă din fascicul spre următoarea zonă luminată. Prin urmare, fasciculul acţionează ca o bandă rulantă, împingând constant particulele spre sursă. 
Cercetătorii au testat invenţia reuşind să mute sfere microscopice de dioxid de siliciu, suspendate în apă, pe o distanţă de 30 micrometri. Experimentul a demonstrat că raza tractoare a celor doi oameni de ştiinţă ar putea fi utilizată în laborator, de pildă pentru pentru a muta celule pe suprafaţa unor cipuri utilizate pentru microteste. De asemenea, ei spun că raza poate fi folosită şi în aer, unde ar putea colecta probe de praf din atmosferă, sau în vidul din spaţiu. 

No comments:

Post a Comment