Tuesday, July 31, 2012

Seceta va deveni o stare normală, spun oamenii de ştiinţă


Semnele secetei pot fi observate din ce în ce mai des, de la câmpurile uscate şi până la albiile secate ale cursurilor de apă. Toţi cei care au suportat arşiţa ultimelor veri ştiu că vremea este din ce în ce mai dură cu noi. Însă un grup de cercetători a ajuns la concluzia că ceea ce până acum consideram drept cea mai severă secetă din ultimii 800 de ani va deveni ceva normal.



"Previziunile indică faptul că, până la sfârşitul secolului XXI, acest gen de secetă severă şi de lungă durată va deveni ceva obişnuit", susţine un grup de 10 oameni de ştiinţă de la mai multe universităţi. Mai mult, ceea ce e cu adevărat înspăimântător este faptul că studiul sugerează că seceta aceasta va reprezenta cea mai umedă perioadă a unei epoci cu climat mult mai uscat!
Cu alte cuvinte, specialiştii avertizează că suntem pe cale să ne confruntăm cu o "megasecetă" care va avea un impact major asupra sectorului agricol.
Studiind inelele copacilor, oamenii de ştiinţă au analizat datele referitoare la secetele severe. Astfel, s-a constat că seceta care a însoţit începutul acestui secol s-a deosebit de oricare altă secetă survenită după cea din 1146-1151.
Seceta dintre anii 2000-2004 a afectat sever umiditatea solului, nivelurile râurilor, culturile, pădurile şi păşunile. De asemenea, ea a redus capacitatea solului de a reţine dioxidul de carbon cu aproape 51%. Pe măsură ce copacii, plantele şi culturile se usucă, din ce în ce mai mult dioxid de carbon este eliminat în atmosferă.
În perioada 2001-2002, în Canada, unde seceta nu a fost la fel de dură ca în alte regiuni, producţia agricolă a adus totuşi cu 3,6 miliarde de dolari mai puţin ca în anii anteriori. Confruntându-se cu o astfel de lipsă de hrană şi apă, mulţi crescători de animale au fost nevoiţi să vândă o parte din turme.

No comments:

Post a Comment