Cum supravieţuieşte fătul - „corpul străin” ce se dezvoltă în interiorul femeii?

Dintre toate lucrurile uimitoare pe care ni le oferă viaţă, sarcina pare să fie cel mai mare miracol şi asta pentru că corpul-gazdă, al mamei, nu afectează şi nu distruge fătul care se dezvoltă în el.

Din punct de vedere imunologic, fătul este un corp străin, ca un microb sau un organ transplantat, pe care, în mod normal, corpul este programat să îl atace. Unii specialişti au speculat că fătul nu este distrus de corpul-gazdă pentru că el este, pe jumătate, un produs al mamei. Cu toate acestea, afirmaţia nu pare a fi de ajuns atunci când observăm că mamele-surogat, care primesc ovule de la alte femei, reuşesc să ducă sarcina la bun sfârşit fără probleme, deşi fătul nu mai este pe jumătate al lor.

Oamenii de ştiinţă spun că sarcina ar putea fi privită ca o metaforă pentru căsnicie. Placenta este controlată de materialul genetic provenit de la tată, iar embrionul de genele mamei, motiv pentru care, la fel ca în căsnicie, sarcina are loc atunci când se fac compromisuri. Detaliile acestui proces au rămas un mister până acum câţiva ani, când specialiştii au început să înţeleagă din ce în ce mai bine "negocierile" care au loc între celulele din corpul femeii pentru a permite fătului să supravieţuiască.

Acum câţiva ani, oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Medicină din cadrul NYU au descoperit că nici măcar celulele T, care în mod normal atacă şi distrug invadatorii din corp, nu iniţiază acte de distrugere la adresa fătului. În încercarea de a cerceta mai amănunţit acest fenomen, cei de la NYU au vrut să identifice sursa care determină celulele T să rămână inactive. Ei au studiat o serie de gene care, atunci când funcţionează corect, recrutează şi direcţionează celulele T către ţintă. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă, studiul a scos la iveală faptul că în ţesutul care înconjoară fătul şi placenta, aceste gene erau "reduse la tăcere" de o substanţă chimică care, ataşată de gene, are rolul de a altera acţiunile acestora. Aceste schimbări fac ca genele să nu mai poată comunica ordinul de atac către celulele T.

Noile descoperiri nu numai că oferă răspunsuri noi cu privire la sarcină, dar ele au potenţialul de a-i ajuta pe experţi să prevină şi să evite pierderile de sarcină şi preeclampsia. Mai mult, este posibil ca ele să indice unele metode de tratare a cancerului şi a bolilor autoimune.

Pe de altă parte, cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă de la Yale asupra placentei evidenţiază importanţa unui alt mecanism. Cercetătorul Harvey Klima suspectează că sistemul imunitar al mamei este modificat de o proteină numită PP13 pentru a-i permite fătului să se dezvolte. Conform lui, PP13 îndepărtează celulele sistemului imunitar al mamei de placentă şi protejează fătul.

O altă teorie aparţine lui Koji Yoshinaga, care a studiat, printre altele, factorii esenţiali pentru implantarea blastociştilor (un stadiu timpuriu de dezvoltare a embrionului, când acesta are doar 70-100 de celule), cei care controlează interacţiunile dintre embrion şi uter. Specialistul crede că aceşti factori "atrag atenţia" corpului-gazdă că trebuie să asigure nutrienţi pentru făt şi că nu trebuie să îl atace.

În ciuda tuturor acestor teorii, nimeni nu ştie când anume ele se vor uni pentru a forma un ansamblu. Yoshinaga susţine că toate se vor lămuri atunci când imunologii şi oamenii de ştiinţă care studiază hormonii vor cerceta împreună tainele sarcinii.