„Cred că prietenii mei sunt puţin geloşi, pentru că eu am două mămici şi doi tătici, iar ei au doar doi părinţi”, declară Simon, în vârstă de 6 ani, în timp ce stă alături de fratele său Joaquin (3 ani) pe genunchii celor patru părinţi gay.
Dacă Marea Britanie şi Franţa au dezbătut în cursul acestei săptămâni legalizarea căsătoriilor gay, prima ţară din lume care a legalizat parteneriatele între persoanele de acelaşi sex (în 2001), Olanda, este deja cu un pas înainte.
Ministerul Justiţiei din Olanda va solicita elaborarea unui raport pe tema posiblităţii recunoaşterii legale a dreptului unui copil de a avea trei sau patru părinţi, protejând astfel familiile „roz”.
Deşi Simon şi Joaquin au patru părinţi – Joram, Guillermo, Karin şi Evelien – doar cele două femei sunt părinţi din punct de vedere legal. Cei doi bărbaţi nu pot lua decizii medicale pentru copii lor, iar dacă ei mor, copii nu au dreptul de a moşteni proprietăţile lor.
În cazul în care cuplurile s-ar certa, Karin şi Evelien ar avea dreptul să solicite ca Joram şi Guillermo să nu mai joace niciun rol în viaţa băieţilor.
„Legea a rămas în urma realităţii”, declară Joram. „Ce contează, atunci când eşti părinte sau eşti un viitor părinte, este să-ţi doreşti să creşti copii într-o structură în care ai foarte multă încredere”, adaugă Joram.
„Desigur, vrei să-ţi fie recunoscut fiecare efort pe care îl faci pentru copilul tău”, a declarat şi Guillermo în timpul unei plimbări pe care familia o efectua de-a lungul unuia dintre canalele din Amsterdam. „A avea copii îţi schimbă viaţa”, a mai spus Guillermo.
Joram, Evelien, Guillermo şi Karin erau colegi de apartament pe vremea când erau studenţi în Amsterdam, iar cele două cupluri au rămas prietene şi după facultate. Când au decis să aibă copii, au hotărât să facă acest pas împreună, nu ca doua cupluri separate care doreau să adopte sau care căutau un donator de spermă.
„Am dorit să oferim copiilor şansa de a-şi cunoaşte părinţii, atât mamele cât şi taţii”, a explicat Evelien. Partenera ei, doctorul Karin, a detaliat modul în care copiii au fost concepuţi acasă, prin inseminare artificială.
Evelien şi Karin au născut fiecare câte un copil, unul al lui Joram şi altul al lui Guillermo, dar membrii familiei nu vor să dezvăluie cine este părintele biologic al fiecărui copil. „Nu este relevant, ce contează este că fiecare dintre noi patru este părinte şi că îi iubim”, spune Karin.
Copiii petrec săptămâna cu mamele lor în oraşul Arnhem, iar taţii vin în fiecare joi să aibă grijă de ei. Weekendurile sunt petrecute împreună, de regulă în Amsterdam, în apartamentul lui Joram şi Guillermo. De asemenea, sărbătorile, zilele de naştere şi şedinţele cu părinţii de la şcoală sunt ocazii în care familia se reuneşte.
„Modificarea legii referitoare la părinţi ar fi benefică nu doar pentru familiile «roz», ci şi pentru părinţii divorţaţi care se căsătoresc cu cineva care preia rolul de părinte”, spune Liesbeth van Tongeren, un parlamentar din partea Verzilor care a lansat moţiunea parlamentară în urma căreia Ministerul Justiţiei a hotărât să analizeze această posibilitate.
„Trebuie să extindem conceptul de familie, pentru că a fi părinte nu mai are legătură exclusiv cu aspectul biologic, astfel că nu mai putem spune că un copil are doar doi părinţi”, a explicat Van Tongeren pentru AFP. Parlamentarul afirmă că există între 20.000 şi 25.000 de copii care trăiesc în Olanda în familii „roz”.
Fred Teveen, oficial în cadrul Ministerului Justiţiei, afirmă că există numeroase obiecţii în ceea ce priveşte modificarea legislaţiei, adăugând va aştepta concluziile raportului.
Philip Tijsma, purtătorul de cuvânt al celei mai vechi organizaţii care pledează pentru drepturile homosexualilor, COC, afirmă că „această modificare nu va elimina toate problemele, pentru că mereu vor exista conflicte. Dar copiii vor avea parte de puţină siguranţă, pentru că vor şti că tatăl lor sau cea de-a treia mamă nu va dispărea din viaţa lor de pe o zi pe alta”.
În ceea ce-i priveşte pe Simon şi Joaquin, ei par încântaţi de familia lor. „Într-o zi, când Joaquin era la creşă, două fetiţe voiau să se joace cu el şi amândouă voiau să fie «mămică». Joaquin le-a zis «bine, putem face aşa, că acasă e la fel»”, a concluzionat Evelien.
No comments:
Post a Comment