Saturday, February 9, 2013

A fost descoperit un nou pericol asociat consumului de canabis


Pacienţii de vârstă mijlocie care au suferit un atac cerebral prezentau cu 2,3 ori mai multe şanse de a fi consumatori de canabis în comparaţie cu un grup de persoane de vârstă mijlocie care nu au suferit un atac cerebral, arată un studiu prezentat în cadrul Conferinţei Internaţionale dedicate Atacului Cerebral.


„Acesta este cel mai mare studiu care prezintă o posibilă legătură între canabis şi riscul sporit de a suferi un atac cerebral”, a explicat Alan Barber, profesor de neurologie la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.
Barber a devenit interesat de acest subiect atunci când a întâlnit un pacient care a suferit un atac cerebral la vârsta de 30 de ani, dar care nu prezenta niciunul din factorii de risc asociaţi atacului cerebral, precum diabetul sau hipertensiunea. În schimb, pacientul fuma marijuana.
După ce a întâlnit acest caz, Barber şi colegii săi au studiat literatura de specialitate şi au descoperit alte cazuri în care persoanele care consumau marijuana sufereau atacuri cerebrale la vârste timpurii, în ciuda faptului că nu prezentau factorii de risc obişnuiţi.
„În acel moment, am decis să testăm toţi pacienţii tineri care suferiseră un atac cerebral, pentru a vedea dacă identificăm urme de canabis în urina lor. Am descoperit o proporţie mare de teste pozitive în cazul primilor 40 de pacienţi, aşa că am făcut studiul mai amplu”, a explicat profesorul.
Cercetătorii au studiat 160 de pacienţi cu o vârstă medie de 45 de ani (aceasta varia de la 18 la 55 de ani) care suferiseră un atac cerebral şi alţi 160 de pacienţi cu vârste similare care nu suferiseră un atac cerebral. Cercetătorii au descoperit că 16% dintre cei care suferiseră un atac cerebral consumaseră marijuana, faţă de 8% în cazul celorlalţi pacienţi.
Atunci când cercetătorii au folosit o metodă statistică pentru a elimina influenţa vârstei, a sexului şi a etnicităţii asupra rezultatelor, singurul factor asociat cu un risc sporit de a suferi un atac cerebral era marijuana.
„Studiul oferă cele mai convingătoare dovezi în favoarea unei legături dintre canabis şi atac cerebral”, spune Barber. „Din păcate, nu putem deosebi dintre efectul canabisului şi efectul fumatului obişnuit”, explică cercetătorul.
Cu toate acestea, Barber crede că riscul de atac cerebral se datorează consumului de canabis, nu tutunului. „Credem că relaţia de cauzalitate este plauzibilă, pentru că unii dintre pacienţi suferiseră atacul cerebral la câteva zile după ce au folosit canabisul. Ştim că marijuana provoacă palpitaţii precum fibrilaţia atrială, iar fibrilaţia atrială este asociată atacului cerebral. De asemenea, ştim că marijuana provoacă comprimarea vaselor de sânge din creier”, spune Barber.
Rezultatele acestui studiu sunt importante, afirmă Barber, deoarece multă lume consideră consumul de marijuana a fi benign. „Dacă marijuana este legală sau nu este problema legiuitorilor, însă este important de ştiut că există riscuri asociate consumului de canabis”, a concluzionat cercetătorul, adăugând că este nevoie de mai multe studii care să analizeze acest riscuri în detaliu.

No comments:

Post a Comment