Mecanismele prin care unele specii de rozătoare subterane ţin la distanţă tumorile ar putea inspira crearea unor tratamente utile în cazul oamenilor.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rochester, SUA, şi de la universitatea din Haifa, Israel, au cultivat celule provenite de la două specii de orbeţi care trăiesc în Orientul Mijlociu (Spalax judaei şiSpalax golani) şi au observat că, în culturi, aceste celule se comportă într-un mod care face imposibilă dezvoltarea tumorilor.
Cca. 23% dintre oameni mor de cancer; în schimb, orbeţii - mamifere subterane săpătoare întâlnite în Eurasia -, care pot trăi până la 21 de ani (o vârstă impresionantă pentru rozătoare), par să fie imuni la această boală.
Anterior, se descoperise că şobolanul-cârtiţă golaş (Heterocephalus glaber), o altă specie de mamifer subteran, care însă trăieşte în Africa, este de asemenea imun la apariţia tumorilor. Orbeţiii însă au dezvoltat un mecanism de rezistenţă diferit de cel al speciei africane.
„Aceste animale sunt supuse unui stres foarte mare în mediul subteran: întuneric, hrană puţină, un număr imens de agenţi patogeni şi niveluri scăzute de oxigen. Aşa că şi-au dezvoltat o gamă de mecanisme prin care să facă faţă acestor dificultăţi”, a explicat Eviatar Nevo, unul dintre autorii lucrării publicate în revista Nature.
În cazul celor mai multe specii de animale, atunci când celulele lor sunt cultivate pe o placă Petri (un vas rotund şi turtit, cu capac, din sticlă sau plastic transparent, în care se găseşte un strat subţire de mediu de cultură), ele se comportă într-un anumit mod: se divid până când acoperă tot fundul vasului (toată suprafaţa mediului de cultură) într-un singur strat de celule; după acest moment, celulele sănătoase încetează să se mai dividă, în vreme ce acelea canceroase se divid în continuare.
Dar, în cazul celulelor ce provin de la la orbeţii rezistenţi la cancer, nu se întâmplă aşa. Survine un moment în care celulele anormale mor în masă, un fenomen numit de cercetători „moarte celulară concertată.”
Evenimentul pare a fi declanşat de eliberarea masivă a unei substanţe cu rol de semnal, numită interferon-beta; cauza eliberării acestei molecule este însă necunoscută.
„Celulele simt, într-un anume fel, când au proliferat exagerat, dar încă nu ştim precis cum simt asta”, afirmă Vera Gorbunova, unul dintre autorii studiului. ”Asta este ceea ce trebuie să aflăm în continuare, deoarece ne-ar putea indica modul în care am putea activa acelaşi proces în cazul celulelor umane.”
Să fie acesta mecanismul prin care orbeţii reuşesc să evite apariţia cancerului? Jerry Shay, care studiază mecanismele îmbătrînirii şi morţii celulare la Universitatea Texas, crede că nu; el consideră că, pur şi simplu, autorii studiului nu au reuşit să găsească metodele adecvate pentru a menţine celulele de orbete în cultură pe termen lung. Condiţiile de cultură ar fi putut determina o stare de stres celular, ducând la moartea în masă a celulelor.
E adevărat că autorii studiului n-au reuşit să păstreze vii timp îndelungat celulele de orbete în culturi de laborator, deşi au aplicat tehnici care funcţionează în cazul a zeci de alte specii de rozătoare.
Totuşi, autorii cred că exact acest fenomen ar putea explica de ce orbeţii reuşesc să trăiască atât de mult: ar putea fi un mecanism natural pe care organismul lor îl foloseşte pentru a îndepărta celulele precanceroase, oprind astfel dezvoltarea tumorilor.
No comments:
Post a Comment