Friday, November 9, 2012

Încălzirea globală ne lasă fără ceaşca zilnică de cafea


Într-o lume în care se consumă zilnic 1,6 miliarde de ceşti de cafea ne este foarte greu să ne imaginăm renunţarea la acest obicei. Cu toate acestea, noi studii vin să ne avertizeze că schimbările climatice afectează cel mai consumat tip de cafea: Arabica. Potrivit studiului, până în 2080 Arabica va dispărea din sălbăticie.


Situaţia poate părea critică, însă studiul a fost realizat pe plante sălbatice. în timp ce cafeaua care ajunge în ceştile noastre este provenită din plante „domesticite”. Cu toate acestea, planta de cafea cultivată, spre deosebire de cea sălbatică, este vulnerabilă la o serie de factori care pot duce la producerea unei cafele de o cantitate slabă. Pe de altă parte, în aceste condiţii, producătorii de cafea vor fi nevoiţi să crească preţul produselor. 
În lume există două mari tipuri de cafea cultivată: Arabica (care provine din planta sălbatică Coffea arabica) şi Robusta ( derivată din Coffea canephora). În sălbăticie, în schimb, există peste 125 de specii şi se pare că, de fapt, numărul ar fi mult mai mare. 
Arabica este coloana vertebrală a industriei de cafea, reprezentând 70% din producţia mondială. Totuşi, mare plante din plantele cultivate azi provin din alte câteva culese din Etiopia în secolele XVII - XVIII. În acest context, alcătuirea lor genetică le face pe actualele plante de cafea comercială să fie foarte sensibile. 
Noul studiu realizat de Aaron Davis a combinat observaţiile de pe teren cu simulările pe calculator pentru a observa cum diferite scenarii climatice afectează speciile de Arabica sălbatică. 
Rezultatele studiului au demonstrat că perspectivele nu par a fi îmbucurătoare. Luând în calcul doar schimbările climatice, nu şi rata defrişărilor, în cel mai bun caz, două treimi din locurile de cultivare a acestor plante vor dispărea până în 2080. În cel mai rău caz, însă, până la acea dată nu vor mai exista plante de cafea sălbatice. Mai mult, specialiştii recomandă ca speciile din  Platoul Boma să fie conservate în bănci de seminţe, deoarece ele ar putea fi declarate extincte până în 2020. 
Arabica creşte, de obicei, în zonele muntoase. Prin urmare ea nu mai are unde să se ducă pentru a scăpa de încălzirea globală. În Etiopia, al treilea cel mai mare producător de cafea Arabica din lume, temperaturile medii au crescut cu 1,3 grade Celsius din 1960. 
Davis, coordonatorul studiului susţine că cercetarea nu vrea să sperie populaţia ci să ne determine să luăm atitudine. În acest sens, specialiştii au identificat câteva locaţii în care cafeaua ar putea supravieţui până în 2080. 

No comments:

Post a Comment