Paleontologii au descoperit mici arme din piatră în Africa de Sud, care demonstrează că omul a utilizat astfel de obiecte cu încă de acum 71.000 de ani, cu mult mai devreme decât se credea iniţial.
Descoperirile sugerează că oamenii primitivi din Africa au avut o capacitatea de gândire complexă care le-a permis confecţionarea armelor, lucru care le-a asigurat un avantaj evolutiv în faţa neanderthalienilor.
Oamenii de ştiinţă sunt de acord că strămoşi omului modern au apărut în Africa acum 100.000 de ani, dar nu există multe dovezi care să ateste caracteristicile culturale şi cognitive ale lui Homo sapiens.
Până acum s-a crezut că micile lame confecţionate, precum cele din săgeţile de vânătoare, au fost create de locuitorii din Africa acum 65.000 - 60.000 de ani. Cu toate acestea, în prezent, oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit, într-o peşteră din localitatea Mosselbaai, Africa de Sud, o serie de microlite, arme create prin cioplirea unor pietre tratate termic.
Conform oamenilor de ştiinţă, tehnica de prelucrare a microlitelor a evoluat pe o perioadă lungă de timp (aproximativ 11.000 de ani) şi a presupus utilizarea unor tratamente termice complexe. Mai mult, specialiştii susţin că lipsa de probe care să demonstreze acest comportament al oamenilor primitivi nu se datorează unei evoluţii şi apoi involuţii a speciei, ci mai curând ea se explică prin numărul restrâns de situri excavate până în prezent.
Armele cu vârfuri din microlite au crescut rata succesului în timpul vânătorii, reducând şansele ca oamenii să fie răniţi în cazul în care atacul mergea prost. De asemenea, acest tip de arme i-a avantajat pe oamenii moderni care au plecat din Africa şi i-au întâlnit pe neandertalienii dotaţi doar cu suliţe simple.
Antropologul Sally McBrearty explică faptul că procesul de producere a armelor trebuie să fi fost unul complex. Pe lângă faptul că oamenii primitivi îşi alegeau singuri pietrele din care erau confecţionate microlitele în forme geometrice potrivite, ei trebuiau să aleagă şi alte materiale precum lemn, pene sau oase. Toate aceste colectări de obiecte necesare se realizau pe perioade lungi de timp în care oamenii moderni mai efectuau şi alte sarcini, în funcţie de prioritate.
No comments:
Post a Comment