Oamenii îşi pot comunica emoţiile prin miros, spun oamenii de ştiinţă care au descoperit că frica şi dezgustul pot fi transmise mai departe prin transpiraţie.
Transpiraţia provenită de la indivizi care simt aceste emoţii declanşează aceeaşi reacţie şi la cei din jur, susţine un nou raport al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Utrecht.
Studii anterioare au demonstrat că semnalele dezgustului ne determină să ne încreţim nasul şi să coborâm sprâncenele, în răspuns la o posibilă ameninţare.
Acum, oamenii de ştiinţă au plecat de la ipoteza că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul substanţelor chimice din excreţiile corpului, precum transpiraţia. „Mai exact, atunci când oamenii inhalează chemosemnale asociate cu teama, iau şi ei o expresie temătoare şi arată semnale de achiziţie senzorială. În mod similar, oamenii care inhalează chemosemnale asociate cu dezgustul fac şi ei o expresie care exprimă dezgustul şi etalează semnale senzoriale de respingere”, a explicat dr. Gun Semin.
În studiu, oamenii de ştiinţă au prelevat mostre de transpiraţie de lamai mulţi bărbaţi, în timp ce aceştia urmăreau filme care fie la induceau frică, fie dezgust. Ulterior, în timp ce efectuau o sarcină vizuală, femeile au fost expuse la aceste mostre. Pe tot parcursul testului femeilor li s-au înregistrat expresiile faciale şi mişcările oculare.
Rezultatele au arătat că femeile care au fost expuse la chemosemnale din „sudoarea fricii” au redat expresii faciale care exprimau teama, în schimb cele care au fost expuse la chemosemnale provenite din „sudoarea dezgustului”, au redat expresii faciale specifice oamenilor dezgustaţi.
De asemenea, expunerea la sudoarea produsă de frică sau dezgust a afectat percepţia femeilor în timp ce realizau sarcina cerută.
„Femeile nu au fost conştiente de aceste efecte şi nu a existat nicio relaţie între efectele observate şi câte de plăcut sau intens simţeau ele că este mirosul. Descoperirile sunt importante pentru că ele contrazic ipoteza conform căreia comunicarea umană are loc doar prin limbaj şi repere vizuale”, e declarat dr. Gun Semin.
No comments:
Post a Comment