Cum demonstrează rechinii albi că genele lor sunt potrivite pentru urmaşi?

Marele rechin alb este deja legendar. Cu toate acestea, din cauza faptului că nu supravieţuieşte în captivitate şi este foarte greu de studiat, acest prădător a rămas o creatură misterioasă.

Însă, în ultimii 10 ani, biologii au reuşit să îi localizeze folosind dispozitive de urmărire care înregistrează atât poziţia rechinilor, cât şi adâncimea la care înoată şi temperatura apei. 

Folosind această tehnologie, cercetătorul Salvador Jorgensen a realizat o analiză statistică care a reliefat patternuri din comportamentul marilor rechini ambi. Jorgensen a analizat datele prelevate în 5571 de zile, de la 53 de exemplare de rechini şi a descoperit că aceştia îşi petrec mare parte de timp în două locaţii: un habitat din apropierea statului Hawaii şi un altul localizat între Hawaii şi peninsula Baja cunoscut sub numele de Cafeneaua rechinilor albi. 

Analiza datelor a reliefat un comportament neobişnuit al rechinilor în Cafenea. Aici ei tind să înoate zilnic, de câte 150 de ori, de la suprafaţa apei, până la adâncimi de 500 de metri. Mai mult, cu cât rechinii sunt mai aproape de centrul Cafenelei, cu atât ei fac mai multe astfel de ture. În plus, masculii tind să înoate de mai multe ori decât femelele. 

Specialiştii susţin că acesta ar putea fi un mod prin care masculii să îşi poată etala, în faţa femelelor, puterea de care sunt capabili. Ei compară, glumind, acest obicei, cu expunerea bovinelor pentru vânzare. Acest tip de comportament se întâlneşte cu precădere la speciile în care masculii nu se implică în creşterea puilor, motiv pentru care femelele vor să se asigure că urmaşii lor vor avea cele mai bune gene. 

Pe de altă parte, specialiştii susţin că fenomenul ar putea să aibă şi o însemnătate mai simplă. Este posibil ca femelele să fie cele care pornesc acest proces de înot de la suprafaţă la adâncime pentru a anunţa că sunt gata de împerechere. Astfel, masculii şi-ar petrece întregul timp în căutarea femelelor potrivite şi,prin urmare, ei ar fi nevoiţi să facă mai multe ture. 

Pentru moment, oamenii de ştiinţă nu deţin destule informaţii pentru a putea clarifica situaţia. Totuşi Jorgensen susţine că ambele variante sunt plauzibile. Ceea ce se cunoaşte este că femelele petrec mai puţin timp în Cafenea, decât masculii, iar acest lucru pare logic dacă luăm în considerare faptul că rechinii albi sunt cunoscuţi pentru violenţa lor. Nu de puţine ori femelele sunt observate cu urme de muşcături produse de masculi. Prin urmare, Jorgensen crede că femelele au interesul de a pleca cât mai repede din cafea, scopul lor fiind acela de a se împerechea odată şi de a scăpa fără răni.