Tuesday, November 6, 2012

Cercetătorii au descoperit că albinele mai au o armă pe lângă ac


Albinele au arme la ambele capete ale corpului, au descoperit cercetătorii. Se pare că, pe lângă capacitatea de a-şi înţepa inamicii, ele au şi abilitatea de a-i muşca, eliberând un venin paralizant.


Specialiştii spun că veninul provenit de la albine ar putea fi utilizat pentru a crea anestezice utile oamenilor sau animalelor. Ca urmare a acestui fapt, o companie de produse farmaceutice a patentat deja substanţa şi a realizat teste în urma cărora s-a constat că veninul de albiene funcţionează precum lidocaina. 
Descoperirea a fost accidentală. De fapt, biologul Alexandros Papachristoforou, de la Universitatea din Thessaloniki, Grecia, căuta o metodă prin care să controleze moliile, care s-au dovedit a fi o reală problemă pentru apicultori, consumând ceara şi polenul. Folosind produse naturale asupra moliilor, specialiştii au recurs la 2-heptanonă, o substanţă produsă de albine. Iniţial, ei au crezut că substanţa omoară moliilor, dar ulterior ar realizat că, de fapt, 2-heptanona anestezia insectele între 1 şi 9 minute. 
Cercetări mai amănunţite au scos la iveală faptul că albinele muşcă intruşii care sunt prea mici pentru a fi înţepaţi. 2-Heptanona este stocată în glanda mandibulară din gura albinelor şi injectată în victime prin şanţurile din dinţi. Odată ce invadatorul este anesteziat, el poate fi dat afară din stup. 
2-Heptanona a mai fost găsită şi în pâine şi vin, fiind considerată o substanţă inofensivă. Cercetări anterioare au considerat că substanţa ar putea fi un sistem de alarmă emis de albine. 
Teste independente au demonstrat că 2-heptanona poate acţiona ca anestezic asupra pielii umane şi animale, având mai puţine efecte adverse decât lidoicaina. 

No comments:

Post a Comment