Monday, October 29, 2012

Paintball spaţial, soluţia pentru salvarea planetei


Deşi cei de la Hollywood îşi imaginează scenarii foarte complicate prin care un asteroid ar putea ameninţător ar fi înlăturat, oamenii de ştiinţă susţin că, în realitate, soluţia ar putea fi mult mai simplă şi mai ciudată.


Specialiştii sunt de părere că, dacă un asteroid ar avea o culoare mai deschisă, ar reflecta lumina soarelui, iar această mişcare a fotonilor ar putea crea o forţă destul de puternică pentru a împinge asteroidul pe o altă rută. Cu toate acestea, asteroizii sunt creaţi din rocă de culoare închisă, motiv pentru care specialiştii propun utilizarea unei arme uriaşe de paintball, cu ajutorul căreia să vopsească asteroidul în culoarea albă. 
Sung Wook Paek, creatorul teoriei susţine că forţa iniţială a bilei de vopsea ar împinge oarecum asteroidul, urmând ca fotonii să ajute şi mai mult la schimbarea rutei. 
În studiul său, Paek a realizat un test teoretic pe asteroidul Apophis, despre care se spune că se va apropia de Pământ în două etape, odată în 2029 şi încă o dată în 2036. În urma calculelor s-a constatat că pentru a acoperi gigantul, cu un diametru de 451 de metri, ar fi nevoie de 5 tone de vopsea. Pentru a determina momentul în care bilele ar trebui lansate, Paek s-a folosit de mişcarea de rotaţie a asteroidului. Astfel, o bilă ar trebui ejectată pentru a acoperi partea anterioară a asteroidului şi o alta ar trebui lansată atunci când partea posterioară a rocii este expusă. Estimările specialistului au scos la iveală că ar fi nevoie de 20 de ani pentru ca efectul radiaţiilor să schimbe traiectoria asteroidului. 
Totuşi, autorul studiului susţine că bilele nu ar trebui să fie lansate cu rachete tradiţionale, deoarece lansarea violentă ar putea afecta încărcătura. El propune ca bilele de vopsea să fie fabricate în spaţiu, la bordul ISS, de unde o navă spaţială le-ar putea lua şi livra spre asteroid. 

No comments:

Post a Comment