Atunci când sunt biciuite de vânt, dunele de nisip îşi plâng durerea prin urlete ce reverberează în întregul peisaj arid. Acum, oamenii de ştiinţă au descoperit că fiecare dună poate avea propriul cântec. Unele emit o singură notă, în timp ce alte imită un cor, dând naştere unor melodii diferite.
Cercetări recente au scos la iveală faptul că fiecare melodie a dunelor depinde de mărimea boabelor de nisipi. În studiu, cercetătorii au colectat nisipi de la o dună „cântătoare”, din Maroc, care emite sunete de 150 de Hz ( în sol diez, cu două octave mai jos de do). Aceste boabe au fost comparate cu altele prelevate de la o altă dună din Oman, care produce sunete ce variază de la 90 Hz, la 150 Hz (de la fa diez la re).
Formând avalanşe ale acestor mini dune, în laborator, oamenii de ştiinţă au putut să redea aceste cântece ale deşertului, descoperind că melodiile nu se formează cu ajutorul unor straturi diferite de nisip, aşa cum se credea iniţial. De asemenea, s-a constatat că, atunci când nisipul din Oman a fost cernut, pentru a rămână doar boabele de nisip cu aceeaşi dimensiune, el a creat „cântece” formate dintr-o singură notă.
Prin urmare, specialiştii au concluzionat că mişcările sincronizate ale boabelor de nisip produc faimoasele gemete, în timp ce mărimea boabelor de nisip determină notele din care este alcătuită melodia.
No comments:
Post a Comment