Friday, October 12, 2012

Descoperire macabră: rămăşiţele unui ritual aztec brutal au fost găsite în Ciudad de Mexico


Oamenii de ştiinţă au descoperit noi dovezi care atestă faptul că aztecii realizau ritualuri de sacrificare înfiorătoare.


Arheologii au excavat porţiuni din oraşul aztec Tenochtitlan din Mexic şi au descoperit rămăşiţele unor oameni care au fost sacrificaţi acum 500 de ani, pe aşa-numitele pietre de sacrificiu. Aici, se pare că preoţii despicau abdomenele celor sacrificaţi, pentru ca ulterior să îi şi decapiteze, cât încă mai erau în viaţă. 
Noile descoperiri sunt, de fapt, 50 de cranii şi 250 de maxilare, despre care specialiştii spun că trebuie să fi fost folosite într-un ritual realizat în cinstea zeului morţii, Mictlantecuhtli, regele tărâmului de apoi. Cercetătorii au descoperit 45 de cranii aşezate pe pietre şi alte cinci sparte. Cele cinci cranii au fost găurite pentru a putea fi agăţate pe tzompantli (rafturi speciale pe care erau înşirate craniile obţinute prin sacrificiu).
Alte resturi de cranii găsite la acest sit arheologic arata de parcă cineva a încercat să le transporte în măşti, însă procesul nu pare să fi fost dus la bun sfârşit. În mod normal, măştile complete au pietre verzi în locul ochilor, având în jurul gâtului obiecte decorative spiralate şi cuţite din obsidian. 
Specialiştii de la Institutul Naţional de Arheologie şi Istorie consideră că majoritatea craniilor au aparţinut unor bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. 
Descoperirea a fost făcută în luna august în capitala Mexicului, fostul teritoriu aztec cunoscut sub numele de  Tenochtitland, oraş ce a dominat mare parte din Mezoamerica, în secolele XIV - XVI. 









No comments:

Post a Comment