Friday, October 5, 2012

Creierul de albină va ajuta la crearea roboţilor autonomi


Roboţii autonomi pot întreprinde acţiuni militare, pot zbura în formaţii complexe sau pot explora alte planete. Cu toate acestea, ei nu sunt foarte pricepuţi în rezolvarea problemelor cu răspuns deschis. Animalele, pe de altă parte, sunt mult mai deştepte decât roboţii. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă caută modalităţi prin care să creeze roboţi ce împrumută trăsăturile insectelor.


Acum, cercetătorii de la Universităţile Sheffield şi Sussex lucrează la un program care imită creierul albinelor. 
Numit „Green Brain”, programul se va concentra asupra modului în care albina vede şi miroase. Astfel, se va putea crea o albină robotizată care se va comporta precum una adevărată. 
Dacă programul va funcţiona aşa cum se aşteaptă oamenii de ştiinţă, atunci robo-albina va putea detecta scurgerile de combustibil într-un mod similar cu cel în care albinele aleg anumite flori. În mod obişnuit, un robot poate detecta combustibilul şi poate rula un program pre-programat pentru a găsi sursa. În schimb, albinele nu au nevoie să li se spună ce să facă, având în vedere că ele învaţă din experienţă. 
Oamenii de ştiinţă spun că, din cauza faptului că momentan nu pot stoca foarte multă informaţie într-un robot atât de mic, de îndată ce programul va fi complet el va rula pe un computer mare de unde va transmite informaţii către zburătorul artificial. 
Pentru că albinele au creiere complexe, crearea programului va reprezenta o realizare revoluţionară. Cercetătorii vor analiza şi simula atât diferite funcţii din creierul albinei, cât şi interacţiunile dintre acestea. Cercetarea este creată pentru a evidenţia modul de funcţionare al creierului de albină şi pentru a arăta cum anume se diferenţiază acesta de inteligenţa artificială. 
În prezent, robo-albina este creată de un grup de oameni de ştiinţă de la Harvard. Totuşi, înainte de a fi implantat în robo-albină, creierul artificial va fi testat pe o maşinărie zburătoare mai convenţională, controlată prin telecomandă. În viitor, creierul artificial va putea fi adăugat dronelor implicate în operaţiuni de căutare şi salvare. 

No comments:

Post a Comment