În munţii Pirinei, creşte o specie vegetală rarisimă, care i-a uimit pe oamenii de ştiinţă prin durata de viaţă foarte mare şi prin strategiile neobişnuite pe care le foloseşte pentru a supravieţui.
Planta Borderea chouardii a fost găsită numai pe două stânci abrupte din Pirineii spanioli, unde există o populaţie care cuprinde în total doar aproximativ 10.000 de exemplare, ce cresc pe o suprafaţă nu mai mare de un kilometru pătrat.
Borderea chouardii creşte în crăpăturile pietrei, la 850 m deasupra nivelului mării. Planta este un fel de "fosilă vie", o specie relictă (adică o specie foarte veche, care a supravieţuit pînă azi); a apărut, cred oamenii de ştiinţă, în urmă cu cca. 60 de milioane de ani, curând după dispariţia dinozaurilor, când în Pirinei clima era tropicală.
Strategia de supravieţuire a plantei este complexă, implicând mai multe specii de insecte, după cum a descoperit, în urma unui studiu întins pe mulţi ani, cercetătoarea Maria Garcia, de la Consiliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Spania.
Borderea chouardii este o plantă dioică (cu sexe separate), adică există indivizi femele şi indivizi masculi. De aceea, e necesară o modalitate de a transporta polenul de la indivizii masculi spre cei de sex feminin, pentru a asigura fecundarea. La multe plante, polenizarea se produce pur şi simplu cu ajutorul vântului, dar în cazul speciei Borderea chouardii nu se întâmplă aşa. Maria Garcia a plasat în apropierea plantelor de sex masculin lame de microscop cu o suprafaţă lipicioasă, dar nu a putut colecta astfel polen, ceea ce arată că nu vântul e agentul de transport al polenului.
Cercetătoarea şi-a îndreptat atunci atenţia spre insecte şi a descoperit că Borderea chouardii este polenizată de specii care, în general, sunt rareori implicate în acest fenomen: furnicile. Planta are flori bogate în nectar, care cresc foarte aproape de nivelul solului, mici şi lipsite de un aspect care să atragă atenţia; toate aceste caracteristici indică faptul că planta e polenizată de insecte nezburătoare, care circulă pe sol.
Studiind planta timp de 17 ani, Maria Garcia a descoperit că aproximativ 83% dintre florile femele ajung să facă fructe, ceea ce arată că furnicile, chiar dacă vizitează rar florile, sunt polenizatori foarte eficienţi. Furnicile contribuie şi în alt mod la înmulţirea plantei: transportă seminţele acesteia şi multe plante au fost găsite crescând in cuiburile furnicilor. În rest, planta se autoînsămânţează, scuturându-şi seminţele, dintre care cca. două treimi ajung în crăpăturile stâncilor şi germinează acolo.
Cercetătoarea a descoperit că la supravieţuirea plantei contribuie trei specii de furnici: Lasius grandis, Lasius cinereus şi Pheidole pallidula, aceasta din urmă adunând seminţele plantei, din care consumă două treimi, iar celelelte germinează.
Prin intermediul acestui "parteneriat multiplu", planta reuşeşte să supravieţuiască, deşi această relaţie de interdependeţă cu furnicile este riscantă, deoarece, dacă acestea ar dispărea, planta ar fi şi ea în pericol.
Însă Borderea chouardii mai are un atu, care reprezintă şi el o modalitate de a reduce riscul de extincţie: o longevitate neobişnuită, de până la 300 de ani. Planta se înmulţeşte foarte lent (în 17 ani de cercetări, specialiştii au au găsit doar 139 de "puieţi"), dar acest ritm lent de înmulţire este compensat de durata mare de viaţă. În plus, stâncile pe care creşte sunt inaccesibile animalelor erbivore şi au un climat constatnt, iar adăpostirea plantelor în crăpăturile din rocă le fereşte de efectele unor fenomene meteo extreme.
Maria Garcia a pus la punct un plan de management al speciei pentru a împiedica reducerea populaţiei şi a iniţiat un program ce vizează cultivarea plantei în alte două locuri, pentru a spori efectivul speciei.
No comments:
Post a Comment