Descoperire uimitoare: peştele care „vede” cu ajutorul dinţilor

Majoritatea creaturilor îşi folosesc dinţii pentru a se hrăni sau pentru protecţie. Totuşi, o specie de peşte din apele întunecate ale unei peşteri din Ecuador îşi întrebuinţează dinţii cu un scop aparte, şi anume pentru a naviga senzorial.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Maryland, împreună cu alţi cercetători din Ecuador, au descoperit că aceşti peşti orbi (Astroblepus pholeter) îşi folosesc denticulii (formaţiuni crescute pe piele care au forma dinţilor) pentru a proiecta imagini hidrodinamice care să le permită navigarea rapidă pe întuneric şi prin curenţii din peşteri. 

Cercetătorii sunt de părere că descoperirea acestui fenomen evolutiv, care se întâlneşte doar în peşteri, sugerează că, în lume, încă mai există astfel de creaturi care deţin caracteristici neobişnuite, dar care au rămas necunoscute. 

„A fost o descoperire neaşteptată. Totuşi, serendipitatea în lumea ştiinţei presupune descoperirea unor lucruri neaşteptate”, a declarat cercetătorul Gal Haspel. 

Descoperirea a fost făcută de profesorul biolog Daphne Soares, care a prelevat probe dintr-o peşteră din Ecuador. În urma analizei de laborator, Soares a realizat că aceşti peşti erau acoperiţi de denticuli, dar că aveau foarte puţine detectoare de curenţi subacvatici, cunoscute sub numele de neuromaste. Această constatare a stârnit curiozitatea cercetătoarei care a întrunit o echipă de specialişti alături de care a început să studieze anatomia şi morfologia peştilor de acest fel. 

Descoperirea a fost şocantă: denticulii au preluat rolul neuromastelor, adaptându-se la apele adânci şi întunecate ale peşterii. Spre deosebire de majoritatea peştilor de peşteri (cavernicoli), care folosesc neuromaste pentru a se deplasa, aceste creaturi folosesc denticulii drept dispozitive de navigare. Pentru că denticulii deviază curenţii, peştele poate detecta direcţia fluxului de apă. Acest lucru îi permite animalului să determine distanţa dintre el şi fundul peşterii. 

„Fiecare peşteră poate fi văzută ca un experiment de adaptare şi în fiecare dintre ele evoluţia poate să fi luat un alt curs”, a încheiat Haspel.