Monday, August 27, 2012

O nouă descoperire aduce leacul pentru obezitate mai aproape de realitate


Oamenii de ştiinţă cred că sunt cu un pas mai aproape de a găsi un „leac” pentru obezitate, după ce au descoperit o cale prin care pot convinge organismul să ardă mai multe grăsimi.


Cercetătorii au identificat un „comutator” care permite enzimelor care ard grăsimi să lucreze într-un ritm sporit, de 3 ori mai accelerat decât cel obişnuit.
Specialiştii cred că abilitatea de a controla acest mecanism prezintă implicaţii semnificative în ceea ce priveşte tratarea afecţiunilor provocate de obezitate, precum bolile cardiovasculare sau atacurile cerebrale, şi chiar a problemelor de piele, precum acneea.
„A fost o mare surpriză pentru noi să descoperim că aceste enzime funcţionează în acest mod. Dacă multe alte enzime funcţionează în acelaşi fel, existând posibilitatea de a fi oprite şi pornite printr-un mecanism similar celui descoperit de noi, acest lucru deschide calea spre înţelegerea şi chiar vindecarea a unei game largi de afecţiuni”, a declarat profesorul Dimitrios Stamou, de la Universitatea din Copenhaga.
Enzimele sunt „molecule-muncitor” minuscule ce controlează o varietate de funcţii ale celulelor. Până acum se credea că enzimele funcţionează în mod continuu, dar cu grade diferite de eficienţă. 
Cercetătorii danezi au descoperit că enzimele prezintă întotdeauna acelaşi grad de eficienţă, însă nu sunt active tot timpul. Oamenii de ştiinţă afirmă că enzimele sunt „destul de leneşe”, cele ce au ca sarcină arderea grăsimilor funcţionând doar 15% din timp. Activând „comutatorul” descoperit, cercetătorii au menţinut active enzimele pentru 45% din timp.
„Reuşita noastră constă în a face enzimele să lucreze timp de mai multe ore”, a explicat profesorul asociat Niklos Hatzarikis.
Cercetătorii au afirmat că această descoperire ar putea duce la conceperea unui medicament anti-obezitate care ar activa acest „comutator”, permiţând enzimelor să ardă mai multe grăsimi.

No comments:

Post a Comment