Oamenii de ştiinţă au conceput un spray care permite menţinerea bananelor într-o stare comestibilă pentru o perioadă mai lungă.
Atunci când este aplicat pe bananele verzi, spray-ul încetineşte procesul de coacere, menţinându-le proaspete timp de două săptămâni. De obicei, bananele cumpărate din supermarket devin maronii în doar două sau trei zile.
Specialiştii estimează că spray-ul ar putea ajuta la salvarea a aproximativ 1,6 milioane de banane ce sunt aruncate în fiecare zi la gunoi în Marea Britanie.
„Am descoperit că atunci când aplicam pe bananele verzi un aerogel din chitosan, acestea rămâneau proaspete chiar şi 12 zile. Atunci când acestea începeau să se maturizeze, deveneau repede galbene şi moi, urmând ca apoi să putrezească”, a declarat Dr. Xihong Li, cercetătorul care a conceput spray-ul din chitosan, o substanţă extrasă din creveţi şi din crabi.
„Această metodă permite menţinerea bananelor verzi timp îndelungat, inhibând procesul de coacere. Substanţa ar putea fi folosită de consumatori, în supermarketuri sau în timpul operaţiunilor de transport”, a mai afirmat specialistul.
Spray-ul conceput la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Tianjin, China, este transparent şi lipsit de gust, fiind în totalitate sigur. Acesta funcţionează prin eliminarea bacteriilor şi încetinirea ritmului în care fructul respiră.
Bananele respiră oxigen şi elimină dioxid de carbon, operaţiunea având loc prin pielea fructului. Cu cât respiră mai repede, cu atât se coc mai repede, ceea ce stimulează apariţia bacteriilor pe pielea fructului, facilitând astfel putrezirea.
În mod normal, bananele sunt transportate atunci când sunt verzi, fiind apoi coapte în condiţii de umiditate similare celor din natură. De asemenea, etilena, un gaz, este folosită pentru a da startul procesului de coacere. Bananele produc la rândul lor etilenă atunci când se coc, acesta fiind motivul pentru care putrezesc mai repede atunci când sunt ţinute într-o pungă, deoarece gazul se acumulează.
No comments:
Post a Comment