O echipă de cercetători americani a identificat o genă care îi face pe oameni să fie fericiţi. Gena nou-descoperită funcţionează doar în cazul femeilor, ceea ce ar putea explica de ce femeile sunt adeseori mai fericite decât bărbaţii, afirmă oamenii de ştiinţă.
Este binecunoscut faptul că starea sufletească este influenţată de prezenţa sau absenţa anumitor gene în creier. Noua cercetare s-a aplecat asupra MAOA, o genă care afectează cantitatea din creier a substanţelor chimice asociate unei stări de spirit pozitive.
Aproximativ 350 de bărbaţi şi femei au fost întrebaţi cât de fericiţi sunt, prelevându-se de la fiecare voluntar o probă de salivă în scopul testării ADN.
Gena MAOA există în două versiuni, una foarte activă şi alta mai puţin activă. Cercetătorii au descoperit că femeile ce prezentau gena mai puţin activă erau mai fericite decât celelalte, cele mai fericite fiind femeile care aveau două copii ale acestei gene.
Aproximativ 59% dintre femeile studiate prezentau o copie a acestei gene, 17% la sută aveau două copii, iar celelalte participante nu prezentau nicio copie a „genei fericirii”.
În ceea ce priveşte bărbaţii participanţi la studiu, cercetătorii au observat că mulţi dintre aceştia prezentau această genă, însă nu erau mai fericiţi decât alţi bărbaţi. Dr. Henian Chen de la Universitatea South Florida afirmă că acest lucru s-ar putea datora testosteronului, care prin efectele sale anulează acţiunea genei respective.
„Poate că bărbaţii sunt mai fericiţi înainte de adolescenţă, deoarece nivelul lor de testosteron este mai scăzut”, a comentat cercetătorul.
Cercetarea nu a identificat doar efecte pozitive pentru persoanele care prezintă gena fericirii. Cercetătorii au descoperit că această genă este asociată alcoolismului şi comportamentelor anti-sociale.
„Purtătorii acestei gene sunt mai predispuşi la situaţii-problemă, însă chiar şi aşa vor prezenta un nivel al fericirii mai mare decât al altor persoane”, a conchis Chen.
MAOA nu este singura genă ce are un efect asupra fericirii. Specialiştii consideră că numărul genelor ce influenţează acest aspect al vieţii umane este ridicat, estimându-se că predispoziţia la optimism se datorează în proporţie de 50% ADN-ului.
No comments:
Post a Comment