Penele nu au apărut pentru prima dată pe păsări. Penajul i-a acoperit mai întâi pe dinozauri, pentru ca ulterior să fie moştenit de păsări. Descoperireaunor noi fosile în Germania sugerează că toţi dinozaurii ar fi avut pene filamentoase, cel puţin pe anumite porţiuni ale corpului.
De la descoperirea din 1996 a unui therapod "pufos" numit Sinosauropteryx, paleontologii au găsit alte 30 de tipuri de dinozauri cu pene. Mare parte dintre aceştia aparţin categoriei coelurosauri, un grup disparat de theropode din care fac parte nu numai tyranosaurii şi ciudaţii therizinosauri, ci şi păsările.
Noua fosilă, găsită în regiunea bavareză, datează de acum 150 de milioane de ani şi a fost botezatăSciurumimus albersdoerferi.
Sciurumimus a fost un megalosaur, cu un craniu mare, membre anterioare scurte şi un penaj lung în jurul taliei, pe spate şi pe coadă. Megalosaurii au fost un grup de dinozauri aflaţi la baza arborelui filogenetic al theropodelor, foarte diferit faţă de restul dinozaurilor cu pene găsiţi până în prezent.
Din moment ce urme ale penajului au fost găsite la aceste dinozaur foarte vechi, specialiştiii sunt în măsură să afirme acum că penele cu structură simplă au fost o trăsătură prezentă încă de la dinozaurii primitivi. Filamentele de pe corpul lui Sciurumimus sunt similare cu structurile simple găsite la Psittacosaurus, Tianyulong şi chiar pterosauri - reptile zburătoare dispărute care erau cele mai apropiate rude ale dinozaurilor. Această constatare i-a condus cercetători la concluzia că proto-penele ar fi putut evolua odată cu dinozaurii.
"Toţi dinozaurii au avut cel puţin un înveliş din pene filamentoase, asemănătoare cu firele de păr, căci penele par a fi o trăsătură comună a lor", a declarat Oliver Rauhut, coordonatorul studiului.
Cu toate acestea, alţi cercetători sunt de părere că nu este absolut sigur că penele existau la toţi dinozaurii. Penele ar putea reprezenta o trăsătură comună a dinozaurilor, dar nu este exclus ca acestea să fi apărut independent de mai multe ori în cursul evoluţiei.
No comments:
Post a Comment