HLD riscă să îşi piardă numele de "colesterol bun"

Conform teoriilor medicale acceptate până de curând, cu cât aveam un nivel mai crescut de HDL, supranumit şi colesterolul „bun”, cu atât riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare era mai mic; prin urmare, creşterea nivelului de HDL ar fi trebuit un efect benefic asupra sănătăţii, spuneau specialiştii.

Acum însă, un nou studiu naşte dezbateri puternice între oamenii de ştiinţă, o parte a comunităţii medicale susţinând că această teorie este greşită. Noile cercetări demonstrează că oamenii care moştenesc gene care le asigură un nivel ridicat de HDL de-a lungul vieţii au un risc de apariţie a bolilor de inimă similar cu cel al restului oamenilor.

Noile cercetări indică faptul că, în loc să reducă riscul bolilor de inimă, nivelul ridicat de HDL poate fi un semn care arată că altceva contribuie la protejarea inimii. Pentru a investiga această relaţie dintre HDL şi riscul cardiovascular, cercetătorii au utilizat o metodă de cercetare numită randomizare mendeliană, o metodă de studiu care a devenit posibilă în ultimii ani, ca urmare a rapidităţii şi a costurilor mici ale analizelor genetice.

Pentru a face o comparaţie, cercetătorii au examinat variante ale unui număr de 13 gene care determină nivelul de LDL, colesterolul "rău". Este un lucru cunoscut şi acceptat unanim că scăderea nivelului de LDL reduce riscul bolilor de inimă, iar studii clinice în care au fost utilizate statine (medicamente care scad nivelul de colesterol din sânge) au venit să sprijine această teorie. Comparaţia actuală a demonstrat şi ea că în cazul LDL-ului, nivelul scăzut micşorează riscul de apariţie a bolilor de inimă, pe când cel crescut favorizează apariţia acestora.

În cazul testelor pentru HDL, oamenii de ştiinţă au investigat variaţii ale unei gene care controlează sinteza unei enzime numite lipază endotelială, care afectează HDL-ul. Aproximativ 2,6% din populaţie are o variantă a genei în cauză care determină creştere nivelului de HDL cu aproape 6 procente. Cercetătorii au analizat ADN-ul a 116.000 de oameni, urmărind dacă cei care aveau varianta genei ce provoacă creşterea nivelului de HDL aveau un risc mai scăzut de apariţie a bolilor cardiovasculare.

Rezultatele nu au scos la iveală nicio asociere între nivelul crescut de HDL şi riscul scăzut de apariţie a bolilor de inimă.

Apoi, cercetătorii au analizat un grup de indivizi care aveau, în total, 14 variante ale genei ce afectează nivelul de HDL. De data aceasta, au fost luate în considerare date genetice de la 53.500 de oameni, însă rezultatele tot nu au reuşit să evidenţieze o legătură cauzală între HDL şi bolile de inimă.

Studiul a născut controverse, având în vedere că multe companii farmaceutice lucrează la dezvoltarea medicamentelor menite să crească nivelul de HDL. În prezent, pacienţii care au un nivel scăzut al HDL sunt sfătuiţi să facă exerciţii, să ţină regim sau să urmeze tratamente cu niacină. Autorii studiului au subliniat că cercetarea lor nu pune sub semnul întrebării cercetările altor oameni de ştiinţă, ci doar că relaţia dintre HDL crescut şi riscul scăzut de apariţie a bolilor cardiovasculare nu este una cauzală.