Monday, January 23, 2017

Piata asigurarilor, in vizorul Concurentei

Consiliul Concurentei va finaliza investigatia pe care o deruleaza in sectorul asigurarilor la jumatatea acestui an, moment in care va expira si perioada de plafonare a tarifelor la RCA. Atunci se va stabili daca societatile cercetate vor fi amendate sau nu si daca plafonarea la RCA a fost benefica.

Institutia a demarat in iulie 2015 o ancheta pe aceasta piata, avand suspiciuni ca firmele au schimbat ilegal informatii prin intermediul unei reviste de profil.

Chiritoiu: Stim ca firmele schimbau informatii intre ele

"Cam la mijlocul acestui an ne asteptam sa terminam investigatia impotriva firmelor de asigurari, unde noi suspectam ca, prin intermediul revistei lor de profil, sau a unui site asociat revistei, schimbau informatii intre ele. De fapt, stim ca schimbau informatii, dar este de vazut daca acest schimb de informatii a fost ilegal. Trebuie sa vedem daca schimbau atat de multe informatii incat le permitea lor sa anticipeze ce vor face concurentii lor. Deci in acea perioada vom stii daca ii amendam sau nu”, a explicat presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu. 


Potrivit acestuia, faptul ca finalizarea investigatiei va avea loc in perioada in care expira si plafonarea tarifelor la RCA este o coincidenta, dar va fi nevoie de o atentie sporita din partea specialistilor din Autoritatea de concurenta. 

”Sunt cam aceiasi oameni care analizeaza comportamentul lor in trecut si se vor uita si la ce se intampla in piata in aceasta perioada in care expira plafonarea pretului RCA", a mai spus Chiritoiu. 

Referitor la masura de plafonare a tarifelor RCA, presedintele Consiliului a explicat ca a fost pentru prima data in 20 de ani cand preturile pe o piata teoretic libera au fost plafonate, insa institutia pe care o reprezinta a considerat ca turbulentele de pe piata au fost suficient de mari, astfel incat masura sa fie justificata.

Ce se intampla dupa ce expira plafonarea la RCA?

Presedintele Consiliului a explicat ca vor fi analizate si efectele plafonarii in piata RCA pentru a se stabili daca masura a avut efect favorabil sau nu. 

"Ne asteptam ca, dupa perioada de sase luni, care expira in aprilie, lucrurile sa intre in normal, adica piata sa functioneze cu preturi rezonabile”, a mai spus Chiritoiu. 

Potrivit acestuia, preturi rezonabile inseamna  preturi nu foarte mari, dar totusi suficient de mari ca sa acopere daunele care trebuie suportate: reparatiile masinilor lovite si despagubirea victimelor accidentului, atat in tara, cat si in strainatate.

Pe de alta parte, presedintele Consiliului Concurentei a mentionat si posibilele efecte negative ale acestei decizii. "Efectele negative ar fi daca vedem ca toate preturile s-au aliniat si daca, dupa liberalizare, ele sunt cumva mari. Daca sunt egalizate si mari, aceasta inseamna ca mai degraba am cartelizat piata", a explicat Bogdan Chiritoiu. 

Autoritatile romane au decis, toamna trecuta, sa plafoneze tarifele pentru asigurarea obligatorie auto RCA, pe o perioada de sase luni, in urma unor ample proteste ale transportatorilor care au reclamat cresterea exploziva a tarifelor pe aceasta piata in ultimii ani.

No comments:

Post a Comment