Zece accidente ştiinţifice care au dus la mari descoperiri

Ne este greu să ne imaginăm cum au fost inventate anumite produse, mai ales dacă vorbim despre inovaţii ce au schimbat lumea. Totuşi, unele dintre cele mai cunoscute invenţii au fost create din greşeală în timp ce oamenii de ştiinţă încercau să descopere alte lucruri.

Pe lângă penicilină, “Amprenta ADN” în criminalistică, coloranţii sintetici, cipsurile, fursecurile cu ciocolată şi fulgii de porumb, mai există o multitudine de lucru care, unele pe care chiar le utilizăm frecvent, ce au fost create din greşeală, atunci când oamenii de ştiinţă urmau cu totul şi cu totul altceva. 

1. În secolul al IX-lea, călugării taoişti încearcă să sintetizeze „elixirul vieţii” din azotat de potasiu, sulf, realgar şi miere uscată. În mod ironic, ei reuşesc să producă ceea ce ar putea fi exact inversul unui elixir al vieţii, şi anume praful de puşcă. 

2. În jurul anului 1675, omul de ştiinţă Hennig Brand, din Germania, păstrează 50 de găleţi de urină în pivniţă, în speranţa că va găsi o metodă prin care să facă aur. De fapt, ceea ce căuta el era „piatra filosofală” despre care se spune că ar avea puterea de a transforma metalele obişnuite în unele preţioase. 

În cele din urmă, într-o zi, alchimistul din Hamburg  a încălzit reziduurile rezultate din fierberea urinei până când retorta (un obiect de sticlă folosit în laboratorul de chimie pentru distilarea sau distilarea uscată a substanţelor) a devenit roşie, iar un lichid curgea din ea şi se aprindea. Reuşind să pună o parte din acest lichid rezultat într-un borcan acoperit, Brand a observat că substanţa continua să aibă o strălucire verde-pal. În cele din urmă, descoperirea lui a primit numele de fosfor, de la termenul grec ”phosphorus”, ce înseamnă ”purtător de lumină”. 

3. În 1964, Stephanie Kwolek era responsabilă pentru crearea unei noi fibre uşoare dar rezistente din care să se poată confecţiona pneuri. Pentru această sarcină, Kwolek lucra cu polimeri care aveau potenţialul de a fi utilizaţi pentru uz comercial. În mare, sarcina ei era de a amesteca soluţii pentru a le determina reacţiile şi apoi aşezarea soluţiilor într-o filieră (Piesă de metal cilindrică, având fundul prevăzut cu orificii, prin care se trage în fire soluţia de mătase artificială sau de fibre textile obţinută pe cale chimică). În una din zile, ea a amestecat un solvent pentru a dizolva un polimer, iar rezultatul a fost un amestec neaşteptat care s-a separat în două straturi cu două caracteristici diferite: un strat era curat şi galben, iar celălalt era tulbure, strălucitor şi subţire. Când Kwolek a creat fibre din acest material a constat că ele erau foarte rezistente, dar şi uşoare comparativ cu restul de până atunci. Zece ani mai târziu, descoperirea poartă numele de Kevlar®, un material de cinci ori mai rezistent ca oţelul, folosit pentru vestele antiglonţ. 

4. Super Glue-ul, cunoscut şi sub numele de cianoacrilat, a fost descoperit pentru prima dată în 1942 de dr. Harry Coover. Atunci, Coover încerca să dea naştere unei cătări din plastic pentru armele folosite de soldaţii din al Doilea Război Mondial. În una dintre încercările sale, Coover a creat tocmai acest adeziv cunoscut astăzi. Cu toate acestea, cum creaţia nu îi era de folos pentru proiectul la care lucra, inventatorul a abandonat produsul. 

Nouă ani mai târziu, în 1951, când lucra pentru Eastman Kodak, dr. Coover supraveghea un proiect redescoperă, tot din greşeală, adezivul dar de data aceasta nu mai ignoră invenţia dându-şi seama de potenţialul său. 

5. În anii 1900, elveţianul Jacques Brandenberger este inspirat de un client al unui restaurant care a vărsat vin pe faţa de masă şi a început să se concentreze asupra formării unui înveliş impermeabil care să se aplice pe materialele textile. De-a lungul timpului a realizat cercetări cu o multitudine de materiale. În cele din urmă a aplicat vâscoză lichidă pe material textil. Experimentul a eşuat, în sensul că materialul a devenit prea rigid şi totodată fragil. Cu toate acestea, Brandenberger a notat că învelişul se cojea ca o peliculă transparentă care ar putea avea alte aplicaţii. Aşadar, cercetătorul începe să se concentreze asupra unui nou proiect legat de aceste pelicule şi în 1908 crează o maşină care produce foi de vâscoză transparentă numite celofan. 

6. În 1938, Roy Plunkett, chimist la DuPont, a combinat tetrafluoretilena (TFE) cu acid hidrocloric în speranţa că va realiza un agent frigorific mai bun. Atunci, el a stocat aproximativ 45 de kilograme de TFE în recipiente cilindrice. După un timp, când a deschis recipientele presurizate şi răcite, nimic nu a mai ieşit din ele, deşi după greutate, ele păreau să fie pline. Analizând mai bine cilindrele, Plunkett a constatat că gazul s-a polimerizat în forma unei pulberi albe numită răşină de politetrafluoretilenă (PTFE) care avea patru proprietăţi esenţiale: era foarte alunecoasă, necorozivă, stabilă chimic şi aveau un punct de topire extrem de ridicat.  Ulterior, substanţa descoperită de Plunkett a primit denumirea de teflon, iar în 1954, inginerul francez Marc Grégoire crează prima tigaie căptuşită cu acest material.

7. Probabil cea mai cunoscută eroare ştiinţifică „fericită” este cea care a dus la crearea pastileiViagra. Pastila albastră a fost descoperită din greşeală de oamenii de ştiinţă din cadrul laboratoarelor Pfizer. Iniţial ei testau sildenafilul (substanţa activă din Viagra) pentru că are capacitatea de a scădea tensiune arterială, ceea ce îl făcea ideal pentru creare unui medicament împotriva problemelor cardiovasculare. 

După testele clinice, oamenii de ştiinţă au constatat că indivizii implicaţi în studiu nu mai voiau să renunţe la pastile, tocmai pentru că acestea aveau un efect secundar dorit. 

8. Poate părea amuzant, însă sticla securizată a fost inspirată de neîndemânarea unui cercetător care a dărâmat un pahar Berzelius de pe un raft. Când a observat că recipientul deşi spart nu s-a împrăştiat în zeci de cioburi pe podea, cercetătorul a analizat mai atent paharul. Astfel el şi-a a dat seama că recipientul nu fusese spălat bine şi prin urmare plasticul pe care îl conţinuse cândva a căptuşit paharul pe interior şi l-a împiedicat să se împrăştie când a fost spart. 

9. Inginerul Percy Spencer a fost cel care a descoperit că mâncare poate fi încălzită la microunde. Însă, în realitate, el studia cu totul şi cu totul altceva. Angajat la Raytheon (o companie americană din industria aerospaţială şi a apărării), Spencer realiza o cercetare asupra radarelor când a observat că în prezenţa unui astfel de dispozitiv i s-a topit un baton cu ciocolată pe care îl ţinea în buzunar. Când a realizat că este posibil ca microundele să fie vinovate pentru fenomen, Spencer a repetat experimentul cu porumb de floricele şi ulterior cu un ou care i-a explodat în mâini. Graţie acestei descoperii, în 1945 a luat naştere cuptorul cu microunde. 

10. Acidyl lisergic dietilamid (în engleză Lysergic acid diethylamide), cunoscut mai curând sub numele de LSD, nu a fost descoperit accidental. Însă efectele lui, da. 

Când chimistul elveţian Albert Hofmann a început să lucreze pentru laboratoarele Sandoz în 1929, misiunea lui a fost aceea de a studia compuşii derivaţi dintr-o ciupercă din genul Claviceps. Examinând şi evaluând proprietăţile acestor compuşi pentru a decide eventuala lor utilizare în medicină, el a produs un derivat numit LSD-25. Totuşi, alţi oameni de ştiinţă ai timpului nu găsesc că acest compus ar avea ceva special, iar Hofmann îşi abandonează proiectul. 

Cinci ani mai târziu, omul de ştiinţă se decide să mai arunce o privire asupra produsului, în speranţa că va descoperi proprietăţi unice ale acestuia. În timp ce tocmai îl producea, în 1943, Hofmann a declarat că a fost „întrerupt din lucru de senzaţii ciudate”.  Din greşeală, în timpul procesului de producere a LSD-ului, el ingerase substanţele care îi dădeau tocmai aceste senzaţii ciudate. După ce a ajuns acasă şi s-a întins pe pat, Hofmann a perceput „imagini fantastice” şi forme „caleidoscopice”. Aşa a fost descoperit efectul unuia dintre cele mai puternice droguri psihedelice.