Cercetări recente indică faptul că o o măruntă creatură marină, un vierme numit Xenoturbella bocki, sau „viermele-paradox”, ar putea fi strămoşul îndepărtat al omului.
Studiile au fost întreprinse de o echipă internaţională de cercetători, din care fac parte şi specialişti suedezi de la Universitatea şi Muzeul de Istorie Naturală din Gothenburg. Rezultatele au folst publicate în Nature Communications.
Xenoturbella bocki este un mic vierme marin, lung de numai 1 cm, cu o organizare foarte simplă, lipsit de creier, organe sexuale şi alte organe vitale. Specia se găseşte frecvent pe coasta de vest a Suediei.
Biologii au polemizat mult timp în jurul întrebării: are sau nu Xenoturbella bocki o poziţie-cheie în arborele filogenetic al animalelor? Dacă această cretură deţine într-adevăr o poziţie-cheie, atunci aceasta este foarte importantă pentru înţelegerea dezvoltării evolutive a organelor şi a funcţiilor unor celule, precum celulele stem. Problema devine astfel importantă nu nunmai din punct de vedere zoologic, ci şi în vederea unor aplicaţii biomedicale.
Studiile genetice au arătat că Xenoturbella bocki aparţine supraîncrengăturii Deuterstomia, un grup de animale căruia îi aparţine şi omul, caracterizat printr-un anumit tip de dezvoltare embrionară.
Astfel, explică cercetătorii, s-ar putea să fim înrudiţi mai degrabă cu viermele Xenoturbella bocki, aşa lipsit de creier cum este, decât cu homarii sau muştele, deoarece acestea din urmă aparţin grupului Protostomia, care are o dezvoltare embrionară diferită de cea a deuterostomelor.
Deşi viermele Xenoturbella bocki nu pare să semene cu omul, specialştii presupuneau că că dezvoltarea embrionară timpurie a viermelui ar putea prezenta similarităţi cu cea a grupului din care face parte omul. Însă, până de curând, nimeni nu văzuse cum se dezvoltă aceste vieţuitoare.
Recent, însă, un grup de cercetători de la Centrul de Biologie Marină Sven Lovén şi de la Muzeul de Istorie Naturală din Gothenburg au reuşit un lucru care nu mai fusese realizat înainte: au izolat mici viermi Xenoturbella bocki ”nou-născuţi”. Aceştia prezentau trăsături care aminteau de animale cu alcătuire simplă, precum coralii şi spongierii.
Studiul lor a confirmat că Xenoturbella bocki aparţine grupului deuterostomelor, deşi poziţia ei exactă în clasificarea animalelor încă este controversată. Aceste creaturi ar putea constitui o ramură separată în arborele filogenetic al lumii animale, rămânând totuşi înrudiţi de departe cu omul şi alte vertebrate.
No comments:
Post a Comment