Thursday, January 31, 2013

Cum pierzi 100 Euro


Un student îi scrie tatălui:

Dragă tată, trimite-mi un milion (100RON), să îmi iau un dicționar foarte important.

După trei zile primește pachet de acasă, cu dicționarul de care zicea în scrisoare.

Supărat că nu a mers șmecheria, îl vinde cu 50 lei la anticariat și o ține în cheltuieli cu amicii, până face toți banii de dicționar praf, când, iată, scrisoare de la tatăl său:

"Dragă băiete, sper că îți prinde bine dicționarul, iar,dacă ai studiat, într-adeavăr, vei vedea că între paginile lui ți-am pus și o bancnotă de 100 Euro, să te mai distrezi și tu cu fetele și prietenii.

Cu drag,tata."

Sunday, January 27, 2013

Infidelitatea ar trebui sa existe intr-o casnicie



Marturisirile personale facute de o specialista in relatii intime a lasat pe multi dintre cei care i-au citit povestea fara cuvinte. Louise Van der Velde a acordat un interviu pentru The Sun in care a vorbit despre viata ei sexuala.
Louise, in varsta de 38 de ani, este mama a doi copii si vaduva. Sotul ei s-a sinucis in urma cu cativa ani.
Femeia este cunoscuta ca specialist in relatiile intime. Multe cupluri i-au frecventat cabinetul pentru consiliere.
“Am ajuns la concluzia ca o casnicie este ca o gluma. Cred ca in contractul care leaga doi oameni ar trebui sa scrie ca infidelitatea este permisa. Numai asa un cuplu evita monotonia”, a declarat experta.
Eu traiesc patru povesti de iubire. Fiecare partener este diferit. Sunt sincera cu ei si stiu ca nu le sunt fidela”, a mai spus femeia.
Specialista, care a scris chiar si o carte despre relatiile intime multiple, recunoaste ca are o viata sexuala implinita.
Primul ei iubit este un milionar din Dubai, cu care se intalneste de doua ori pe luna.
Ne-am cunoscut acum sase ani. Este un barbat bogat, puternic si sexy. Este un barbat caruia ii place aventura atunci cand vine vorba de sex. Ne vedem cam de doua ori pe luna. Se vede si cu alte femei si stie ca si eu am alte relatii. Dar asta nu ne deranjeaza”, a marturisit femeia pentru The Sun.
Cel de-al doilea iubit este instructor de fitness.
Este un barbat frumos, energic, are un trup perfect. Ne vedem de mai multe ori pe luna, iar partidele de sex sunt intense”, a spus Louise despre instructor.
Al treilea barbat din viata ei este un miliardar. Acesta ii ofera femeii nopti de pasiune, dupa cum declara chiar ea.
In ceea ce il priveste pe cel de-al patrulea, el este un tanar de numai 25 de ani, de profesie electrician, dar care ii ofera expertei doza de prospetime si intensitate de care are nevoie.
“Sunt sinceri cu mine si eu sunt sincera cu ei. Miliardarul si cel mai tanar dintre iubiti se vad doar cu mine. Ceilalti doi se vad si cu alte femei”, a mai spus femeia.
O colega de breasla de-a lui Louise sustine ca femeie are o gandire eronata asupra relatiilor si ca nu poate sa isi incurajeze pacientii sa faca astfel de lucruri.
Nu are dreptate. Relatiile monogame sunt benefice pentru fiecare dintre noi. E vorba de angajamentul pe care ni-l luam fata de persoana iubita. Dragostea adevarata nu inseamna un numar mare de iubiti. Cred ca Louise a ajuns sa gandeasca asa tocmai pentru ca lipseste un lucru important din viata ei: iubirea”, a declarat Judi James, sexolog.





Erika Jayne


















Thursday, January 24, 2013

Bere versus Pasarica



O bere este mereu umedă. Păsărica trebuie încurajată.
1 punct pt. bere.

O bere nu-i plăcută atunci când este caldă.
1 punct pt. păsărică.

O bere înghețată te satisface.
1 punct pt. bere.

Dacă găsești un fir de păr între dinți, bând bere, poate să te apuce
vomatul.
1 punct pt. păsărică.

Dacă te întorci acasă și puți a bere, nevastă-ta te ceartă.
Dacă te întorci acasă și puți a păsărică, nevastă-ta ar putea să te lase.
1 punct pt. bere, 1 punct pt. păsărică. (depinde de punctele de vedere)

10 beri pe noapte și nu mai poti să conduci.
10 păsărici pe noapte și nu mai este nevoie să conduci.
1 punct pt. păsărică.

Dacă îți faci treaba cu o o bere într-un local plin de lume este normal.
Dacă îți faci treaba cu o păsărică într-un local plin de lume devii un mit.
1 punct pt. păsărică.

Dacă un polițai te simte că miroși a bere, ar putea să te aresteze.
Dacă un polițai te simte că miroși a păsărică, ar putea să-ți ofere o bere.
1 punct pt. păsărică.

Berea mai veche este mai bună.
1 punct pt. bere.

Dacă te scufunzi într-o bere, având prezervativul la locul lui, nu simți
diferența de gust.
1 punct pt. bere.

Multă bere te poate face sã vezi farfurii zburătoare.
1 punct pt. păsărică.

Dacă te întrebi mereu cum va fi următoarea păsărică, este normal.
Dacă te întrebi mereu cum va fi următoarea bere, esti alcoolic.
1 punct pt. păsărică.

Să rupi eticheta de pe o sticlă de bere este distractiv.
Să rupi chiloțeii unei păsărici este mult mai distractiv.
1 punct pt. păsărică.

Statul taxează berea.
1 punct pt. păsărică.

Dacă bei încă o bere, prima nu se supără.
1 punct pt. bere.

Esti întotdeauna sigur de a fi primul care deschide sticla de bere.
1 punct pt. bere.

Dacă agiți o bere, după puțin timp, se calmează singură.
1 punct pt. bere.

Blondă, roșie sau brună. Poți alege berea pe care o vrei.
1 punct pt. bere.

Despre o bere se știe exact până la ultima centimă cât o să coste.
1 punct pt. bere.

Berea nu are o mamă.
1 punct pt. bere.

Punctaj final: Berea bate Păsărica (11-10)
Dacă ești o femeie și în momentul ăsta te superi, să știi că berea nu ar fi
avut nimic de zis pierzând această confruntare: un alt punct pentru bere.

PANGEA The Neverending World - 3D Animation 2009

LG CINEMA 3D DEMO

Wednesday, January 23, 2013

Noua tehnologie Hybrid Air (benzină + aer comprimat), prezentată de Citroen-Peugeot

Concernul PSA (Citroen-Peugeot) a prezentat recent o nouă propunere de tehnologie hibridă, care, în locul bateriilor electrice, foloseşte soluţia aerului comprimat. Are şanse noul sistem Hybrid Air să devină cea mai bună soluţie pentru maşinile hibride low-cost?



În 2012, concernul PSA Peugeot-Citroen a avut parte în Europa de ”una caldă, alta rece”. Pe de o parte, a fost încoronat cu titulatura de compania cu cele mai mici emisii de CO2. Pe de altă parte, vânzările celor două mărci au scăzut cu 12,9%, ceea ce înseamnă greutăţi financiare.
Totuşi, aceste probleme nu i-au împiedicat pe francezi ca la recentul eveniment ”Innovation Day” să prezinte publicului ceea ce poate deveni o idee de mare succes în viitorul imediat - mai precis, din 2016, când PSA Citroen-Peugeot intenţionează să echipeze maşinile de serie cu noua tehnologie Hybrid Air.

La revedere baterii şi motoare electrice, bun venit soluţiei dezarmant de simple a... aerului comprimat. Pentru că Hybrid Air asta înseamnă: asocierea dintre un motor pe benzină şi un sistem de propulsie bazat pe aerul comprimat . Sună neverosimil? Nicidecum, urmăriţi video-ul de mai jos pentru a vedea cât de simplă şi, totodată, eficientă este ideea:
Sistemul Hybrid Air este format dintr-un motor pe benzină, un compresor de aer, o pompă hidraulică (cu rol de motor de propulsie, alimentat de aerul comprimat) şi o transmisie automată special concepută, cu angrenaj epicicloidal.
Motorul termic, pompa hidraulică şi cutia automată sunt plasate în faţă, ca în cazul unei maşini obişnuite, în timp ce tunelul central găzduieşte rezervorul principal de aer comprimat (împreună cu compresorul de aer), iar în spate, lângă rezervorul de combustibil, regăsim un rezervor secundar de aer comprimat.

Principalul avantaj al acestei soluţii tehnice îl reprezintă costurile mult mai reduse decât în cazul bateriilor electrice. Dat fiind că e o soluţie care se adresează în principal maşinilor de dimensiuni reduse, eficienţa sistemului Hybrid Air ni se promite suficient de bună.
Însă cel mai important este că Hybrid Air anunţă consumuri de combustibil foarte mici, precum şi emisii de CO2 foarte scăzute: în cazul lui Peugeot 208 sau Citroen C3, sistemul Hybrid Air duce la un consum mediu de numai 2,9 litri/100 km, respectiv emisii CO2 de 69 g/km.

Sistemul Hybrid Air poate funcţiona în trei moduri: doar pe benzină (la viteze mari, specifice autostrăzii), combinat (la demaraje sau pe şoselele normale), dar şi exclusiv pe aer (la viteze sub 50 km/h, în trafic urban). Gestionarea Hybrid Air este strict electronică, un computer controlând modul de funcţionare pentru o eficienţă maximă.
Practic, oficialii declară că sistemul Hybrid Air poate funcţiona doar pe aer în 60-80% din parcursul urban, ceea ce înseamnă o reducere de până la 45% a consumului şi emisiilor în regim urban.

Aşadar, aşteptăm cu nerăbdare 2016, când PSA promite că vom vedea noua tehnologie aplicată pe modele de serie. Tot atunci vom vedea şi cât de atractive sunt preţurile unei maşini echipate cu Hybrid Air, precum şi costurile estimate.



Thursday, January 17, 2013

Aproape 1.000 de pisici din China au fost salvate de cuţitele bucătarilor


Un accident rutier din China a salvat este 1000 de pisici care urmau să fie servite drept delicatese într-un restaurant.


Activiştii din Changsha, capitala provinciei Hunan, au reuşit să salveze pisicile înfometate, închise în 40 de cuşti, după ce camionul care le transporta spre restaurant a fost implicat într-un accident. 
Accidentul a întârziat călătoria cu 24 de ore, timp în care 50 de localnici au putut lua felinele. Se pare că la scurt timp după accident, a fost dat un anunţ pe reţeaua de socializare Weibo (un site chinezesc similar Twitter), prin care rezidenţii din Changsha erau îndemnaţi să adopte aceste pisici. 

Unele dintre feline nu au supravieţuit accidentului, însă supravieţuitoarele au fost îngrijite,  hrănite şi trimise la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Mici, din Changsha. 
În China, pisicile petrec luni închide câte 25 în cuşti cu lăţimea de 60 de centimetri şi lungimea de 90. În timp ce unele dintre ele mor înainte de a ajunge la destinaţie, restul sunt vândute restaurantelor pentru 1 - 2 dolari bucata. 

Adesea, pisicile măcelărite pentru carne provin din mediul rural unde sunt crescute de săteni special pentru a fi vândute. 
Chiar dacă mulţi chinezi consideră că pisicile nu trebuiesc mâncate pentru că aduc ghinion, în ultimul timp, zonele dezvoltate din China au înregistrat o creştere a consumului de feline.
Pentru că nu doar în China se întâlnesc consumatori de pisici, anual, la nivel mondial, 4 milioane de pisici sunt măcelărite pentru carne. 
Activiştii susţin că acum, când chinezii au din ce în ce mai mulţi bani, multe delicatese, care până acum erau considerate prea scumpe, au  început să fie din ce în ce mai căutate. 


„Facebook” acum 500 de ani?


Existenţa reţelelor sociale pare un fenomen recent, dar nu este: reţele sociale, bazate pe aceleaşi principii ca şi cele de azi, existau deja în urmă cu sute de ani. Cu toate că, în lipsa internetului, circulaţia informaţiei era mai lentă, aceste reţele sociale vechi de secole sunt, în multe aspecte, surprinzător de asemănătoare cu cele de azi.


Ideea de a crea reţele de membri şi de a împărtăşi informaţii datează încă din secolul al XVI-lea, când tinerii savanţi din „academiile” italiene ale vremii (grupări de oameni de ştiinţă sau artişti cu interese comune) imaginau porecle sub care să fie cunoscuţi şi creau embleme şi motto-uri reprezentative pentru grupurile pe care le formau pentru a face schimb de informaţie.
Descoperirea a fost făcută în cursul desfăşurării unui proiect de cercetare la care au colaborat trei instituţii britanice - Royal Holloway University, British Library şi Reading University -, proiect ce urmărea catalogarea şi studierea lucrărilor elaborate de academiile italiene în perioada 1525 - 1700.
În cadrul proiectului au fost adunate date privind academiile, membrii acestora, lucrările publicate, activităţile şi emblemele acestor instituţii.
Cercetătorii au constatat cu surprindere cât de asemănătoare erau activităţile cărturarilor din secolele XVI şi XVII cu cele care pot fi observate în societatea de azi.
Aşa cum noi adoptăm un nume de utilizator pentru profilul de pe Twitter sau Facebook şi creăm cercuri de prieteni pe Google+, aceşti savanţi îşi creau şi ei porecle, împărtăşeau şi comentau idei şi noutăţile epocii, făceau schimb de poezii, piese de teatru şi muzică.
”Dura ceva mai mult să împărtăşească aceste informaţii, în lipsa internetului; totuşi, prin crearea de albume ale membrilor şi volume de scrisori şi discursuri, îşi împărtăşeau informaţiile vremii”, explică prof. Jane Everson, cercetător principal.
Aceşti savanţi adoptau, pentru academiile lor, nume satirice precum Gelati sau Intronati, nume date în glumă, care, în realitate, doreau să transmită exact opusul a ceea ce păreau să însemne la prima vedere. „Intronati” însemna „ameţiţi”, „şocaţi”, adică incapabili de a gândi clar - dar, în realitate, membrii grupului Intronati au fost angajaţi în studii serioase, dezbateri, reprezentări dramatice etc. încă de la formarea grupului, în 1525-1527, la Siena. Accademia degli Intronati există şi azi, când a devenit o asociaţie civică pentru promovarea studiului istoriei şi al artei pe teritoriul sienez.
„Gelati”, care înseamnă „îngheţaţi”, erau, de fapt, departe de a fi amorţiţi şi inerţi; dimpotrivă, erau foarte activi, organizând dezbateri, explorând idei noi, sfidând ideile preconcepute şi au contribuit astfel la schimbarea universului cultural al oraşului lor de baştină, Bologna, influenţa lor extinzându-se şi mai departe, în toată Peninsula Italică şi dincolo de ea.
La fel de amuzante ca poreclele individuale ale membrilor şi numele academiilor erau şi emblemele şi motto-urile ce ilustrau numele acestor grupuri. Învăţaţilor le făcea plăcere să creeze embleme care stârneau confuzie şi închideau în ele înţelesuri ascunse.

De ce ne încărunţeşte părul? Misterul a fost descifrat


Oricine a urmărit culoarea părului unui preşedinte de-a lungul unui mandat observă că stresul provoacă încărunţirea părului. Acest efect este vizibil mai ales în cazul preşedintelui american Barack Obama. De asemenea, numeroşi părinţi le mărturisesc copiilor lor în momentele dificile că stresul pe care aceştia îl provoacă duce la albirea părului. Motivul pentru care părul încărunţeşte are de-a face cu producţia de pigmenţi în foliculii de păr. Acest proces de producţie poate fi modificat de mai mulţi factori, stresul fiind unul dintre aceştia.


Pentru a înţelege de ce încărunţeşte părul, trebuie mai întâi să înţelegem motivul pentru care părul creşte şi are culoarea sa obişnuită.
Culoarea părului unei persoane este dat de pigmenţi cunoscuţi sub numele de melanină. Aceşti pigmenţi, ce sunt compuşi din doi aminoacizi (tirosină şi fenilanină), sunt produşi de un grup specializat de celule denumite melanocite. Procesul poartă numele de melanogeneză.
Melanocitele se găsesc în întregul nostru corp, iar melanina produsă de acestea este motivul pentru care pielea, părul şi ochii noştri au culoarea de acum. Melanocitele responsabile de culoarea părului nostru se găsesc în bulbul foliculului de păr.
Deşi culoarea părului şi a pielii variază foarte mult, există doar două tipuri principale de melanină – eumelanină, ce produce culorile maroniu închis şi negru, şi feomelanină, ce produce părul roşcat şi blond. Modul în care aceste celule se combină stabileşte culoarea părului nostru.
Oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă pe deplin motivele pentru care melanocitele se combină în modul în care o fac, pentru a da culoarea părului caracteristică fiecărui individ. Un lucru cunoscut, însă, este faptul că există în mod cert factori genetici implicaţi în acest proces. Cercetătorii au identificat o genă resposabilă pentru părul roşcat, MC1R, aceeaşi genă fiind responsabilă pentru pigmenţii roşii întâlniţi la alte specii, precum vacile.
După ce combinaţia specifică de melanină a fost produsă, aceste granule sunt transferate la keratinocitele adiacente, aflate tot în bulbii foliculilor de păr. Keratinocitele produc keratină,  proteina din celulele moarte ce formează părul nostru. După ce o keratinocită moare, ea păstrează melanina ce stabileşte culoarea părului.
Părul cărunt este rezultatul unei cantităţi mai mici de melanină în keratină. Cu cât mai puţină melanină există în keratină, cu atât părul este mai cărunt. Părul alb nu are deloc melanină.
Există o serie de procese prin care părul nostru poate deveni cărunt. Cel mai cunoscut este încărunţirea naturală ce are loc pe măsură ce îmbătrânim.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, melanocitele noastre devin inactive, deşi continuă să fie prezente. Cu cât suntem mai bătrâni, cu atât avem mai puţine melanocite. Rezultatul este din ce în ce mai puţină melanină, până când nu mai există deloc. Astfel, părul ni se încărunţeşte, la vârste foarte înaintate devenind de-a dreptul alb.
În februarie 2005, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au propus o nouă teorie pentru a explica de ce numărul melanocitelor scade pe măsură ce îmbătrânim. Motivul descoperit de cercetători consta în probleme ale celulelor stem care urmau să se transforme în melanocite. Aceste celule stem nu mai produceau suficiente melanocite pentru a ne permite să ne păstrăm culoarea părului.
În 2009, oamenii de ştiinţă din Europa au descoperit un alt factor care contribuie la încărunţirea părului. Cercetătorii au descoperit că foliculii de păr produc peroxid de hidrogen în cantităţi mici. Expunerea părului la peroxid de hidrogen duce la albirea acestuia. În mod normal, această cantitate mică de peroxid de hidrogen este descompusă de o enzimă cunoscută sub numele de catalază. Pe măsură ce îmbătrânim, producţia de catalază se reduce. Din acest motiv, peroxidul de hidrogen se acumulează, blocând producţia de melanină.
Numeroşi alţi factori pot contribui la încărunţirea părului. Printre aceştia se numără: defectele genetice, producţia anormală de hormoni – în cazul stresului cronic sau subit, distribuţia anormală de melanină în corp şi factorii de mediu (precum toxinele sau substanţele poluante). Cercetătorii nu au identificat încă mecanismul prin care aceşti factori duc la încărunţirea părului.
De ce provoacă stresul încărunţirea părului? Răspunsul la această întrebare pare să fi fost descoperit în 2011 de Robert Lefkowitz, cel ce avea să fie laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2012. Lefkowitz a condus un grup de cercetători ce a descoperit că stresul provoacă eliberarea unui număr de neurotransmiţători care joacă un rol important în reacţia ”luptă sau fugi”. În mod normal, aceşti neurotransmiţători sunt eliberaţi pentru o perioadă scurtă, având efecte benefice (de exemplu, permiţându-ne să evităm un automobil ce se îndreaptă spre noi). Producţia pe termen lung a acestor neurotransmiţători, însă, poate provoca daune ADN-ului. Cercetătorii conduşi de Lefkowitz au arătat că aceste daune stimulează îmbătrânirea, creşterea tumorilor, pierderea sarcinilor, probleme psihiatrice şi încărunţirea părului.
Viteza cu care un om va încărunţi variază foarte mult, în funcţie de numeroşi factori, printre care predispoziţiile genetice, expunerea la substanţe chimice şi nivelul de stres cronic înregistrat de-a lungul vieţii. În cazul celor de rasă albă, se estimează că 50% dintre persoane vor fi încărunţit în proporţie de 50% până la vârsta de 50 de ani.

De ce ne face singurătatea mai cheltuitori?


Oamenii care au prieteni puţini sau care se simt singuri au tendinţa de a cheltui mai mulţi bani, susţine un nou studiu.


Cercetarea a descoperit că oamenii tind să preţuiască mai mult banii atunci când se simt singuri sau respinşi. 
Oamenii de ştiinţă din Hong Kong au explicat că acest fenomen se produce din cauza faptului că oamenii asociază respingerea socială cu situaţia financiară. Prin urmare, aceşti oameni trişti şi respinşi tind să să recurgă la jocuri de noroc şi la asumarea riscurilor mari, dar potenţial profitabile, decizii financiare care i-ar putea ajuta să se integreze. 
„Căutarea acceptării sociale şi menţinerea relaţiilor apropiate sunt unele dintre nevoile umane fundamentale. De multe ori, consumatorii sunt dispuşi să investească sau să sacrifice resurse importante pentru a-şi asigura legăturile sociale”, au notat autorii studiului. 
„În absenţa susţinerii social, consumatorii îşi doresc mai mulţi bani pentru a-şi permite să obţină ceea ce doresc de la sistemul din jurul lor. Respingerea socială declanşează luarea unor decizii financiare riscante”, au mai adăugat aceştia. 
În studiu, participanţii au fost rugaţi să descrie o situaţie socială în care s-au simţit fie excluşi, fie incluşi într-un grup. Apoi, după fiecare relatare, voluntarii au avut de ales între pariuri cu şanse mari de câştig, dar cu premii mici şi pariuri cu şanse mici de câştig şi cu premii mari. În urma acestui test s-a constatat că respingerea socială încurajează luarea deciziilor riscante. 
Pe de altă parte, studiul a scos la iveală faptul că atunci când participanţii vorbeau despre un scenariu în care s-au simţit fericiţi şi acceptaţi, ei deveneau mai atenţi şi mai reţinuţi în ceea ce privea deciziile financiare. 

Cât costă o şedere de 60 de zile în spaţiu? 25 de milioane de dolari, graţie unui nou concept


NASA a lansat un parteneriat cu o companie comercială dedicată explorării spaţiale pentru a înlocui „cutiile de metal” ce servesc în acest moment drept reşedinţă pentru astronauţii aflaţi în spaţiu. Locul acestora va fi luat de habitate gonflabile, ce pot fi lansate în spaţiu mult mai ieftin.


Oficialii agenţiei spaţiale americane au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea unui proiect de test în valoare de 17,8 milioane de dolari. În cadrul acestuia, compania Bigelow Aerospace va trimite către Staţia Spaţială Internaţională o „cameră gonflabilă” ce poate fi comprimată pentru transport într-un tub de 2,1 metri. Dacă modulul se va dovedi a fi rezistent de-a lungul a doi ani de operaţiuni pe staţia spaţială, acesta va reprezenta un prim pas spre habitatele viitorului, ce vor fi folosite pentru misiunile pe Lună şi pe Marte, a explicat Glen Miller, un inginer al NASA.
Lori Garver, administrator adjunct în cadrul NASA, a anunţat că agenţia spaţială americană a ales să lucreze cu Bigelow Aerospace deoarece aceasta era singura companie care se dedică tehnologiei gonflabile.
Fondatorul acestei companii, Robert Bigelow, a devenit bogat în urma unei cariere în industria hotelieră. Acesta a lansat o companie spaţială în 1999, dorind să cucerească spaţiile imobiliare din afara planetei Pământ. Bigelow speră să vândă habitatele gonflabile către companiile ştiinţifice şi oamenilor bogaţi care au nevoie de un hotel spaţial.
NASA urmează să instaleze modulul de test pe Staţia Spaţială Internaţională înainte de 2015. De asemenea, compania Bigelow intenţionează să vândă începând cu anul viitor „case spaţiale” care pot fi folosite fără a apela la sprijinul ISS.
Noua tehnologie oferă de trei ori mai mult spaţiu decât modelele din aluminiu, fiind totodată mai uşoare şi mai puţin costisitoare, a explicat Miller. Modulul nu este foarte spaţios, fiind descris de Miller drept „un dulap mai mare cu pereţii acoperiţi”.
Garver a explicat că lansarea unui tub gonflabil în spaţiu va fi mult mai ieftină decât lansarea unui modul întreg. „Să recunoaştem: cel mai costisitor aspect al transportării obiectelor în spaţiu este lansarea. De aceea, această reuşită este foarte importantă pentru NASA”, a spus oficialul american.
Parteneriatul cu Bigelow reprezintă un nou pas din cadrul procesului de externalizare adoptat de NASA. Agenţia spaţială americană nu mai dispune de bugetul colosal de altădată. De aceea, NASA se bazează acum pe navetele spaţiale ruse pentru a transporta astronauţii americani spre SSI, bazându-se pe companiile private pentru a dezvolta noi rachete spaţiale.
Odată ce modulul gonflabil cunoscut sub numele de BEAM (Bigelow Expandable Activity Module) va ajunge în spaţiu, astronauţii vor testa capacitatea acestuia de a rezista la căldură, radiaţii şi la ciocnirea cu diferite deşeuri spaţiale. Garver a spus că unii oamenii de ştiinţă mai curajoşi ar putea încerca să doarmă în modulul gonflabil. BEAM va deveni prima proprietate imobiliară privată lansată în spaţiu, a anunţat oficialul american.
Bigelow intenţionează să folosească parteneriatul cu NASA pentru a obţine noi clienţi pentru habitate din Kevlar mult mai spaţioase decât modulul de test. „Cel mai probabil vom începe să discutăm cu potenţialii clienţi începând cu acest an. Trebuie să le arătăm că putem duce la bun sfârşit ceea ce promitem”, spune Bigelow.
Compania americană a lansat primul prototip al modulului în 2006. După semnarea primelor contracte, Bigelow va apela la companiile Boeing şi la Space Exploration Technologies pentru a transporta în spaţiu modulele vândute.
O şedere în spaţiu pentru 60 de zile va costa 25 de milioane de dolari, preţ ce nu include costul de 27,5 de milioane de dolari pentru transportul dus-întors.
Bigelow crede că principalii clienţi ai companiei vor veni din ţările aflate în curs de dezvoltare, precum Brazilia, Singapore sau Emiratele Arabe Unite, care „au probleme în a-şi transporta astronauţii pe orbită” şi cărora le-ar prinde bine o staţie spaţială privată.
„Oferim ţărilor mici, care credeau că zborurile umane în spaţiu sunt dincolo de capacitatea lor bugetară, o metodă prin care se pot bucura de programe spaţiale accesibile până acum doar ţărilor bogate”, anunţă compania Bigelow pe site-ul său.
Cea mai mare provocare din punct de vedere tehnologic va consta în transportarea modulului prin temperaturile foarte scăzute înregistrate în spaţiu fără ca acesta să sufere vreo crăpătură sau vreo ruptură.
De aceea, după ce va sosi la Staţia Spaţială Internaţională în 2015, oamenii de ştiinţă plănuiesc să o lase câteva zile umflată, pentru a se asigura că nu a suferit nicio crăpătură. Dacă modulul nu va respecta promisiunile făcute de Bigelow, NASA va recupera o porţiune din suma deja mică plătită către compania privată.
Miller crede că proiectul va încuraja companiile private să investească în explorarea spaţială. Inginerul NASA crede că acest proiect reprezintă un pas important în atingerea „obiectivului de aur” al explorării spaţiale: misiunile care trimit astronauţii în afara orbitei pentru mai mult de un an.
„Singurul mod prin care acest lucru poate fi obţinut este prin «umflarea» acestor module – şi iată, avem spaţiu pentru 3 oameni care să plece în misiune spre Marte. Astfel obţinem de trei ori volumul unui modul metalic şi putem să-l transportăm cu aceeaşi navă”, a concluzionat Miller.

O metodă foarte simplă ar putea salva vieţile multor pacienţi în timpul operaţiilor


În situaţiile în care inima unui pacient, aflat pe masa de operaţie, se opreşte sau atunci când apare o hemoragie greu de controlat, listele cu paşii de urmat îi ajută pe doctori să acţioneze mai rapid.


Practica standard întâlnită în sălile de operaţii este acea ca medicii să îşi dea seama singuri ce au de făcut pentru a face faţă unei crize. Acum, un nou studiu a demonstrat că în situaţii foarte stresante, atunci când doctorii se confruntă cu o problemă complexă, listele cu paşi de urmat ajută la reducerea cu 75% a riscului de a omite un pas esenţial în salvarea pacientului. 
La studiu au luat peste 17 echipe care au fost supuse la 106 simulări ale unor situaţii medicale critice. Astfel, s-a constatat că atunci când au fost ajutate de liste, şansele ca echipele să rateze un pas important au scăzut de le23 de procente la 6 procente. Toate echipele s-au descurcat mai bine atunci când s-au folosit de listele cu paşi de urmat în situaţii de criză. 
Dr. Atul Gawande, coordonatorul studiului a declarat că spitalul în care profesează el a început să elaboreze astfel de liste pentru procedurile standard din sălile de operaţii. Cercetări anterioare realizate de echipa sa au scos la iveală că utilizarea listelor cu paşi de urmat, înainte de intrarea în operaţie, ajută la prevenirea situaţiilor de criză din timpul intervenţiilor chirurgicale. 
„Folosind listele precedente ne asiguram că totul merge bine în rândul cazurilor de rutină. Acum, listele pentru situaţii de criză ne ajută să acţionăm în timp util”, a explicat Dr. Douglas Paull, chirurg în cadrul Veterans Health Administration's National Center for Patient Safety din Michigan.
Deşi situaţia este destul de controversată, având în vedere că unii specialişti sunt de părere că doctorii buni nu au nevoie de liste deoarece ei ar trebui să cunoască şi să ţină minte aceşti paşi, aproape toţi doctorii şi asistenţii implicaţi în studiu au declarat că s-ar folosi de astfel de liste. 

Încerci să-ţi ascunzi vârsta? Degeaba, oamenii de ştiinţă au inventat o metodă de a afla vârsta exactă a pielii


Tehnica, bazată pe utilizarea laserului şi pusă de punct de oamenii de ştiinţă din Taiwan, măsoară vârsta biologică a indivizilor prin compararea dimensiunilor a două tipuri diferite de celule ale pielii.


Tehnica, bazată pe folosirea laserului, se numeşte HGM (harmonic generation microscopy) şi este cunoscută şi sub numele de „biopsie virtuală”. Ea oferă dermatologilor primul mijloc standardizat de măsurare a efectelor înaintării în vârstă, la nivelul pielii şi, potenţial, şi în alte organe.
După cum afirmă Chi-Kuang Sun, conducătorul proiectului realizat la Universitatea Naţională din Taiwan, până acum „nimeni nu a putut vedea prin pielea unei persoane pentru a-i determina vârsta.”
Metoda oferă un mijloc de a diagnostica boli de piele şi a urmări evoluţia acestora, de a studia leziunile produse de expunerea la soare şi de a măsura eficienţa tratamentelor cosmetice anti-îmbătrânire - un aspect de care industria cosmetică este foarte interesată.
Eficienţa metodei ţine de faptul că ea corelează schimbările la nivel celular sau tisular cu aspectul pielii. Metoda are, de asemenea, avantajul de a opera în timp real, spre deosebire de metode anterioare, în care se foloseau cel mai adesea mostre de ţesut cutanat congelat.
Utilizarea metodei HGM, asemănătoare cu o biopsie, dar, spre deosebire de aceasta, non-invazivă, nu este limitată la piele: ea poate fi aplicată mai multor organe, dar pielea este unul dintre organele cele mai uşor abordabile.
Metoda se bazează pe generarea aşa-numitelor armonice (unde de un anumit tip) ale luminii produse de laser, atunci cînd aceasta interacţionează cu pielea. Armonicele luminii sunt vibraţii care apar când lumina laserului interacţionează cu celulele din diferite straturi ale pielii şi care pot avea frecvenţe de 2-3 ori sau de mai multe ori mai mari decât frecvenţa originală a luminii.
În cadrul studiului, cercetătorii au emis un puls de laser infraroşu spre pielea de pe partea internă a antebraţului, apelând la ajutorul mai multor voluntari.
Lumina a penetrat aproximativ 0,025 cm, până la nivelul la care stratul superior al pielii, epiderma, întâlneşte stratul de dedesubt, derma.
Utilizând microscoape sofisticate pentru a detecta armonicele produse când lumina interacţionează cu componentele pielii, cercetătorii au creat hărţi tridimensionale, de înaltă rezoluţie, ale celulelor pielii şi ale structurlor din interiorul celulelor.
Hărţile au arătat că, în cazul procesului de îmbătrânire natural (fără a fi accelerat prin expunerea la soare sau alţi factori din mediu), cresc dimensiunile keratinocitelor bazale (cele mai comune celule din stratul extern al pielii) şi ale nucleelor acestora. Totuşi, dimensiunile altor celule ale pielii, precum cele granulare, nu cresc odată cu vârsta.
Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că schimbările proporţiilor dintre dimensiunile celor două tipuri de celule ar putea servi drept indice pentru estimarea amplorii procesului de îmbătrânire naturală, determinată de factori intrinseci, precum dezvoltarea programată a celulelor şi caracteristicile genetice.
Rezultatele au fost publicate în jurnalul Biomedical Optics Express.
Voluntarii care au particpart la proiect erau chinezi, iar specialiştii cred că, la alte populaţii, pielea ar putea reacţiona diferit la factori extrinseci - datorită conţinutul diferit de melanină şi altor elemente - dar, în ceea ce priveşte îmbătrânirea determinată de factori intrinseci, s-ar putea să nu existe diferenţe între diversele grupuri populaţionale 

Organizarea socială a furnicilor roşii de foc este determinată de o supergenă


Structura socială complexă a furnicilor roşii de foc, o specie rapid-invazivă de insecte, a fost creată printr-o fuziune ADN cunoscută drept supergenă, au anunţat biologii.


Originare din America de Sud, furnicile roşii de foc se organizează în două tipuri diferite de structuri sociale: una cu o singură regină şi o alta cu sute de regine. Deşi sunt furnici de acelaşi tip, lucrătoarele grupului rival vor lupta întotdeauna pentru a distruge regina din celălalt grup. 
De asemenea, cele două grupuri diferă din punct de vedere fiziologic: unul produce regine mari, care acumulează multă grăsime. Rolul acestora este de a părăsi cuibul în încercarea de a da naştere unor alte colonii, hrănindu-şi primele larve din depozitul de grăsime din corp. Celălalt grup preferă reginele mai mici care rămân în colonie alături de furnicile lucrătoare. 
În trecut, oamenii de ştiinţă identificaseră o variaţie genetică care apăruse la cele două grupuri, dar nu au putut explica de ce o singură schimbare a unei gene poate da naştere unei multitudini de diferenţe sociale şi fizice. 
„Există şi alte cazuri în care supergenele au afectat trăsături complexe. Dar este pentru prima dată când s-a observat că o supergenă este responsabilă pentru susţinerea unui comportament social”, a declarat biologul Andrew Bourke de la University of East Anglia. 
O supergenă este o grupare de gene învecinate, aşezate pe un cromozom, care cumva ajung să fuzioneze şi apoi să se transmită mai departe de la o generaţie la alta. 
În cazul furnicilor roşii de foc, cercetătorii au găsit două variaţii ale unei supergene pe o pereche de cromozomi. ELe erau alcătuite din mai bine de 600 de gene, adică aproximativ 60% din cromozom. 
„Aceasta este prima descriere a unui cromozom social, dar este posibil ca astfel de supergene să existe şi la alte insecte sociale”, a încheiat Bourke. 

Oamenii torturează anual miliarde de nevertebrate, avertizează un cercetător


Un homar aruncat într-o oală cu apă clocotită va suferi pentru mai multe secunde, afirmă un cercetător de la Queen's University din Belfast. Crustaceele simt durerea, susţine omul de ştiinţă în urma unei noi cercetări.


Specialistul a efectuat un set de experimente pe crabi ce au dezvăluit că aceste animale sunt dispuse să renunţe la un ascunziş întunecat valoros pentru a evita un şoc electric, ceea ce sugerează că simt durerea. Studiul a fost publicat în Journal of Experimental Biology.
Cercetătorul Bob Elwood afirmă că, în timp, crabii au învăţat să evite adăpostul din acvariu în care au recepţionat în mod repetat un şoc electric. „Erau dispuşi să renunţe la refugiu pentru a evita sursa durerii pe care probabil aceştia o simt”, a explicat omul de ştiinţă.
Elwood afirmă că este imposibil de demonstrat dincolo de orice dubiu faptul că animalele simt durerea, însă susţine că rezultatele cercetării sugerează că acest lucru este adevărat. „Este mai prudent să credem că este adevărat”, crede cercetătorul.
Elwood afirmă că, în fiecare an, miliarde de creveţi, crabi şi homari sunt capturaţi sau crescuţi pentru consumul uman, fiind trataţi în „moduri extreme”.
„Crabilor li se smulg cleştii, fiind apoi aruncaţi înapoi în mare. Homarii şi creveţii sunt rupţi în două de la abdomen, pentru a obţine carnea lor. Sistemul lor nervos şi toracele sunt încă funcţionale la o oră după ce corpul le-a fost secţionat”, explică omul de ştiinţă.
Biologul afirmă că mulţi oameni presupun despre crustacee că nu pot simţi durerea, deoarece nu au un creier asemănător cu cel al animalelor vertebrate.
„Crustaceele sunt nevertebrate, iar oamenilor nu le pasă de nevertebrate”, explică cercetătorul.
„Spre deosebire de mamifere, crustaceelor nu li se acordă vreo protecţie, deoarece se porneşte de la presupunerea că nu simt durerea. Cercetarea noastră sugerează altceva”, a spus profesorul Elwood.
„Modul în care sunt tratate aceste animale necesită mult mai multă atenţie, fiind o problemă foarte mare care este ignorată în acest moment”, a concluzionat Elwood.

Proiectul unui român a intrat în finala celei mai importante competiţii ştiinţifice, cu premii totale de 1 miliard de euro!


Mai multe echipe de oameni de ştiinţă de pe continentul european se luptă în cadrul unei competiţii ştiinţifice extraordinare. Miza este imensă: o finanţare de până la un miliard de euro, de-a lungul a 10 ani, scopul acestei competiţii fiind menţinerea Europei în prim-planul ştiinţei şi tehnologiei.


Competiţia a început cu 26 de propuneri, din acestea fiind eliminate 20 de proiecte anul trecut. Acum, cu ocazia rundei finale, doar patru proiecte se mai găsesc în competiţie, iar unul dintre ele este condus de un român: profesorul Adrian Ionescu, de la EPFL (Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne) din Elveţia.
Cele patru proiecte ce au ajuns în etapa finală a competiţiei ştiinţifice includ un plan de dezvoltare a unor „îngeri păzitori digitali” care ar feri oamenii de probleme, un supercomputer masiv care ar simula schimbările sociale, economice şi tehnologice de pe planeta noastră, un efort de a concepe cel mai precis model computerizat al creierului uman realizat vreodată şi o echipă de cercetători ce lucrează la descoperirea unor metode mai bune de a produce şi folosi grafenul, un material ultra-subţire care ar putea revoluţiona metodele de fabricare a unui număr foarte mare de obiecte, de la avioane la cipurile de computer.
Cele două proiecte câştigătoare vor fi anunţate de Comisia Europeană pe data de 28 ianuarie.
Iniţial, fiecare proiect va obţine 54 de milioane de euro din bugetul de cercetare al Uniunii Europene, sumă care va fi dublată de guvernele naţionale şi de alte surse. Finanţările ulterioare depind de atingerea unor borne în primele 30 de luni ale proiectelor, însă fiecare proiect are potenţialul de a obţine un miliard de euro de-a lungul unui deceniu.
Obţinerea acestor sume colosale ar putea fi îngreunată de măsurile de austeritate impuse de mai multe guverne europene, însă oficialii europeni care gestionează programul Future and Emerging Technologies Flagships sunt convinşi că banii promişi vor fi disponibili. Autorităţile care gestionează acest proiect insistă că investiţiile sunt necesare dacă Europa doreşte să egaleze succesul proiectului CERN, aflat la graniţa franco-elveţiană, care devenit cel mai important centru de cercetări în fizica particulelor graţie acceleratorului în valoare de 10 miliarde de dolari.
„Susţinerea cercetării şi a dezvoltării nu este ceva opţional, este ceva esenţial, căci fără investiţii înseamnăcă nu avem nicio şansă la un viitor mai bun”, a explicat Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, pentru Associated Press. „În cazul acestei crize avem nevoie cu atât mai mult de ceva pozitiv în viitor către care să privim cu speranţă. Simpla austeritate şi tăierea cheltuielilor nu duc la dezvoltare şi la noi slujbe”, a mai spus comisarul.
Kroes crede că investiţiile în acest program se vor dovedi a fi inspirate. „Prin folosirea în comun a resurselor de-a lungul întregii Uniuni Europene şi concentrându-ne asupra celor mai bune două proiecte avem o şansă bună de a profita de pe urma acestei investiţii”, spune Kroes. În afara ţărilor membre ale Uniunii Europene, Elveţia, Norvegia, Israel şi Turcia participă şi ele la acest program.
Unul dintre obiectivele acestui program este stimularea oamenilor de ştiinţă pentru a se concentra şi la problemele care vor apărea în viitor, nu doar la cele contemporane. Printre problemele viitorului identificate de prognoze se numără schimbările climatice, societăţile care îmbătrânesc şi cantitatea limitată a resurselor naturale. Până acum, soluţiile la aceste probleme au fost limitate, parţial din cauza dificultăţii de a rezolva crize atât de ample.
„Lumea de astăzi a devenit atât de complexă încât este în afara controlului nostru”, a explicat Dirk Helbing, profesor la Institutul Elveţian Federal de Tehnologie ETH din Zurich. Helbing este coordonatorul echipei FuturICT, care intenţionează să monitorizeze starea planetei în timp real folosind volumul tot mai mare de date aflat la dispoziţia noastră. Toată lumea va avea acces la acest sistem pentru a explora scenariile ce ar putea avea loc în viitor, la fel cum meteorologii oferă prognoze ale vremii cu un grad de acurateţe. „Gândiţi-vă la proiectul nostru ca la un telescop al secolului al XXI-lea, care ne va ajuta să obţinem o înţelegere mai profundă a problemelor”, spune Helbing.




Un alt proiect aflat în competiţie, coordonat de cercetătorii de la EPFL din Lausanne, abandonează perspectiva planetară în favoarea celei personale.
Adrian Ionescu, profesor de nanoelectronice la EPFL (foto), afirmă că dispozitivele mobile tot mai numeroase au dus la concentrarea atenţiei asupra comunicaţiilor şi asupra jocurilor. Proiectul echipei sale, intitulat Guardian Angels, intenţionează să dezvolte dispozitive auto-alimentate, ce pot fi purtate tot timpul, prin care utilizatorii să fie avertizaţi de pericole, să fie încurajaţi să facă sport şi care să adune informaţii preţioase despre mediu şi despre sănătatea oamenilor.
Ionescu crede că aceste dispozitive ar putea duce la eliminarea unor costuri semnificative ale serviciilor de sănătate prin prevenirea afecţiunilor şi prin îmbunătăţirea metodelor de gestionare a acestora.
Profesorul Ionescu afirmă că în acest moment sunt disponibile toate componentele necesare pentru conceperea acestor dispozitive. Elementul cheie este integrarea acestora într-un sistem unic, efort comparat de profesorul Ionescu cu cel depus de SUA în anii '60 pentru a trimite un om pe Lună.





Cel de-al treilea proiect implicat în această competiţie se concentrează asupra unuia dintre cele mai promiţătoare materiale pentru dispozitivele electronice ale viitorului: grafenul. Acest material-minune a fost propus ca soluţie pentru probleme extrem de diverse, de la curăţarea materialelor radioactive răspândite în urma unor accidente nucleare până la îmbunătăţirea eficienţei aeronavelor. În 2010, oamenii de ştiinţă Andre Geim şi Konstantin Novoselov au devenit laureaţii Premiului Nobel în Fizică pentru experimentele lor cu grafenul, material care este de până la 300 de ori mai rezistent decât oţelul, dar mult mai uşor.
Singura problemă este producerea grafenului într-un mod eficient. „Este în continuare nevoie de multe cercetări în această privinţă”, explică Jari Kinaret, profesor de fizică aplicată în cadrul Chalmers University of Technology din Goteborg, Suedia. Kinaret crede că finanţarea pe termen lung oferită de UE în cadrul acestei competiţii ar putea fi cheia ce ar permite dezvoltarea unei „tehnologii revoluţionare”.
„Dacă vrei să creezi o tehnologie nouă, acest lucru necesită mai mult de un an-doi”, spune profesorul. Deşi Europa, SUA şi Asia produc un număr egal de lucrări ştiinţifice pe tema grafenului, numărul brevetelor europene referitoare la acest material este mic. „Riscăm ca alte regiuni să beneficieze de «fructele» unui efort ştiinţific ce a început în Europa”, spune profesorul.
Toate cele patru proiecte argumentează că Europa riscă să piardă teren în faţa competitorilor. „Dacă nu obţinem această finanţare, am putea vedea cum cei mai talentaţi cercetători europeni se mută în alte regiuni ale lumii, unde situaţia finanţărilor este mai bună, precum Singapore”, spune Kinaret.




Henry Markram, coordonatorul celui de-al patrulea proiect implicat în competiţie, afirmă că succesul CERN reprezintă cel mai bun exemplu ce atestă că Europa poate deveni un lider ştiinţific global atunci când resursele ţărilor sunt folosite împreună. Markram, profesor de neuroştiinţe la EPFL, afirmă că echipa sa doreşte să facă acelaşi lucru pentru creierul uman. „Industria farmaceutică nu vrea să facă acest lucru, companiile din domeniul computerelor nu vor să facă acest lucru, deoarece implică prea multă ştiinţă fundamentală. Acesta este un proiect care necesită finanţare publică”, spune Markram.
Proiectul Human Brain intenţionează să folosească supercomputere pentru a modela creierul uman, simulând medicamente şi terapii pentru afecţiuni care generează anual, în Europa, costuri de 800 de miliarde de euro.