Seceta loveşte şi în puii de urs

Seceta fără precedent care a lovit America de Nord în această vară are efecte nefaste nu doar asupra culturilor agricole, ci şi asupra animalelor sălbatice: puii de urs născuţi anul acesta, au descoperit cercetătorii americani, au mult de pătimit, iar anul viitor s-ar putea naşte mult mai puţini.

Seceta care a dus la micşorarea producţiei de fructe sălbatice, ciuperci şi plante va afecta puternic tinerii urşi care se pregătesc să intre în hibernare. Urşii trebuie să se îngraşe neapărat în decursul acestei toamne, pentru a-şi asigura astfel rezervele de energie necesare hibernării. Cum urşii flămânzi încearcă să se îngraşe pentru iarnă şi umblă permanent în căutare de hrană, există riscul ca aceştia să intre în conflicte cu oamenii, cu toate că experţii avertizează că oamenii sunt un pericol mai mare pentru urşi decât sunt urşii pentru oameni.

Urşii negrii (baribalii) nu sunt atât de ameninţaţi de foamete, conform lui Dave Garshelis din cadrul Minnesota Department of Natural Resources şi International Union for the Conservation of Nature's Bear Specialist Group (IUCN BSG). Urşii adulţi sunt oportunişti şi pot supravieţui şi în condiţii dificile, dar generaţiile viitoare ar putea fi afectate drastic de efectele secetei.

"Principalul aspect influenţat negativ este reproducerea, deoarece urşii se împerechează în lunile mai-iunie, iar blastocistul (un "ghem" de celule ce reprezintă un stadiu timpuriu de dezvoltare a embrionului - n. r.) se fixează în uter în lunile octombrie-noiembrie, în timp ce puii se nasc în luna ianuarie. Dar, dacă organismul ursoaicelor este slăbit din cauza malnutriţiei, blastocistul nu se fixează sau embrionul va fi avortat în mod natural, iar reproducerea nu mai are loc", afirmă dr. Garshelis.

Chiar dacă se nasc pui, aceştia vor avea o dezvoltare precară; astfel, dacă o ursoaică grizzly din Parcul Naţional Yellowstone a născut un pui în această primăvară, acesta va fi subnutrit din cauza scăderii cantităţii şi calităţii laptelui mamei, pe fondul proastei alimentaţii a acesteia.

Ursoaicele şi puii lor sunt în cel mai mare pericol de inaniţie primăvara devreme, când metabolismul animalelor este reactivat, dar sursele de hrană sunt foarte sărace. Puii de peste 18 luni, care devin independenţi, desprinzîndu-se mamă şi fiind nevoiţi să se descurce pe cont propriu şi să-şi găsească singuri hrană, sunt cei mai periclitaţi în cursul acestei perioade sărace în hrană şi sunt în mare pericol de a muri de foame.

Mai mult de jumătate din teritoriul Statelor Unite este puternic afectat de secetă, dar diferenţele regionale se reflectă în condiţii de trai diferite pentru populaţiile de urşi din aceste regiuni. Urşii din vestul SUA pot fi în pericol dacă seceta se prelungeşte şi pe timpul iernii, iar ninsorile vor fi sărace. În această regiune, urşii depind de grosimea stratului de zăpadă care le izolează de geruri bârlogurile.

La fel, arbuştii cu fructe de pădure şi alte plante depind de cantitatea de zăpadă căzută, care le oferă apa necesară la început de primăvară.