Fizicienii susţin că au descoperit dovezi care atestă, încă o dată, existenţa materiei negre în Univers. Este vorba despre radiaţii gama provenite din centrul galaxiei.
În urma unei analize a datelor colectate de telescopul spaţial cu raze gamma Fermi, ce aparţine NASA, în perioada august 2008 - iunie 2012, specialiştii au descoperit mult mai mulţi fotoni de radiaţii gamma proveniţi din centrul Căii Lactee, decât se aşteptau.
"Este pentru prima dată când această nouă sursă a fost observată cu o semnificaţie statistică atât de ridicată, iar cel mai frapant lucru este modul în care forma, spectrul şi rata emisiei razelor gamma confirmă teoriile legate de materia neagră", a declarat Kevork Abazajian de la Universitatea California - Irvine.
Se presupune că materia neagră reprezintă 85% din masa Universului. Teoretic, ea este alcătuită din aşa-numite particule masive cu interacţiuni slabe (weakly interacting massive particles - WIMP). Când două astfel de particule se întâlnesc, ele se anihilează reciproc şi produc alte particule familiare, printre care şi radiaţiile gamma (radiaţiile gamma, ca şi alte forme de radiaţie electromagnetică, au onatură duală - sunt totodată unde şi particule)
Problema existenţei materiei negre este extrem de controversată. Săptămâna trecută, astronomii elveţieni au afirmat că ar fi identificat mari cantităţi de materie neagră în apropierea Soarelui. Cu toate acestea, alte studii au pus la îndoială existenţa ei.
Cu toate că noile date se potrivesc cu teoriile privind materia neagră, pot exista şi alte explicaţii ale prezenţei lor.
"Semnalul pe care îl vedem corespunde şi fotonilor emişi de pulsari sau particulelor cu energie înaltă care interacţionează cu materie gazoasă în centrul galactic", a afirmat prof. Manoj Kaplinghat.
No comments:
Post a Comment