Bărbaţii de vârstă mijlocie care au exces ponderal beneficiază de două ori de pe urma activităţii fizice regulate: circumferinţa taliei scade, în schimb agilitatea mentală creşte, a arătat un studiu realizat în Canada.
Bărbaţii care au participat la studiul efectuat la Universitatea din Montreal aveau vârsta medie de 49 de ani şi erau cu toţii supraponderali, având un indice de masă corporală cuprins între 28 şi 31.
Subiecţii au luat parte, de două ori pe săptămână, la un program de exerciţii de tipul antrenamentului cu intervale, în care perioade scurte de exerciţii intensive alternează cu perioade de odihnă. Au practicat, de asemenea, şi alte tipuri de exerciţii, precum ridicarea greutăţilor, pedalarea la bicicleta staţionară şi antrenament de rezistenţă.
După 4 luni de antrenament, la toţi cei 6 participanţi s-au constatat schimbări remarcabile: a crescut capacitatea maximă de consum al oxigenului de către corp în cursul activităţii fizice (VO2max), au scăzut circumferinţa taliei şi cantitatea de ţesut adipos de la nivelul trunchiului, a crescut semnificativ sensibilitatea la insulină (scăderea sensibilităţii la insulină e asociată cu risc mai mare de diabet), iar oxigenarea creierului şi capacităţile cognitive s-au îmbunătăţit mult. Participanţii au obţinut scoruri mai mari decât anterior la testele de abilităţi mentale, inclusiv cele ce vizau atenţia, viteza de prelucrare a informaţiilor, memoria pe termen scurt şi flexibilitatea gândirii.
Pentru a vizualiza schimbările în oxigenarea creierului, oamenii de ştiinţă au folosit o tehnică de spectroscopie numită NIRS (near-infra red spectroscopy), constatând că transportul şi utilizarea oxigenului la nivelul creierului se intensificaseră considerabil.
Specialiştii care au realizat studiul consideră că, în cazul acestor persoane, creierul a beneficiat de pe urma sănătăţii îmbunătăţite a sistemului vascular şi de pe urma oxigenării crescute, ceea ce a dus la ameliorarea capacităţilor cognitive.
No comments:
Post a Comment