Un experiment ştiinţific, realizat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, a subliniat că două femei clarvăzătoare nu au putut să demonstreze că deţin puteri paranormale.
Testul, realizat de cercetătorii de la Universitatea Goldsmiths a dorit să observe dacă două clarvăzătoare profesioniste au capacitatea de a afla diferite lucruri despre 5 voluntari pe care nu îi puteau vedea. Rezultatele cercetării nu au prezentat dovezi care să ateste existenţa unor puteri inexplicabile.
În studiu, cele două clarvăzătoare profesioniste au fost rugate să scrie ceva specific despre fiecare dintre cei 5 voluntari pe care nu îi cunoşteau şi cu care nu puteau intra în contact, deoarece se aflau în spatele unui paravan. Ulterior, voluntarii au fost rugaţi să încerce să se identifice pe baza descrierilor propuse de clarvăzătoare. Rata de succes a acestei provocări a fost de doar 1 din 5 încercări.
Cu toate acestea, una dintre cele două clarvăzătoare, Patricia Putt, a respins rezultatele testului, declarând că, pentru a putea afla date despre un individ, ea trebuie să stabilească o legătură cu acesta, fiind nevoie să îl vadă sau să îi vorbească. Conform ei, „energia psihică” nu poate funcţiona într-un decor precum cel creat special pentru experiment, iar acest lucru o dovedeşte rata foarte mare de succes pe care a avut-o ea în trecut.
Patricia Putt este de părere că experimentul a fost conceput astfel încât să confirme ideile preconcepute ale oamenilor de ştiinţă şi nu să demonstreze natura capacităţilor ei supranaturale. „Oamenii de ştiinţă sunt foarte înguşti la minte”, a declarat aceasta.
Clarvăzătoarea admite faptul că există evazionişti care se se dau drept clarvăzători, dar susţine că oamenii de ştiinţă nu ar trebui să creadă că toţi clarvăzătorii sunt la fel.
No comments:
Post a Comment