Strămoşul comun al tuturor mamiferelor moderne era mic şi se asemăna cu un chiţcan, trăind neobservat în umbra dinozaurilor – sau cel puţin aşa se credea până acum. O nouă analiză genetică sugerează că această imagine este greşită, acest strămoş fiind mai degrabă de dimensiunile unei mici maimuţe.
Fosilele descoperite până acum indică faptul că alături de dinozauri trăiau câteva mamifere de mari dimensiuni, însă paleontologii cred că toate acestea au dispărut odată cu giganticele reptile. Doar mamiferele de mici dimensiuni au supravieţuit, din acestea dezvoltându-se toate mamiferele moderne.
Nicolas Galtier de la Institutul de Ştiinţe Evoluţionare din Montpellier, Franţa, a dorit să identifice strămoşul comun al tuturor mamiferelor de astăzi. Alături de colegii săi, Galtier a folosit genomul a 36 de mamifere moderne pentru a „schiţa” genomul creaturii care le-a fost strămoş comun.
Este imposibilă reconstruirea genomului în detaliu, însă Galtier a reuşit să recupereze două dintre proprietăţile acestuia. În cazul mamiferelor moderne, aceste două proprietăţi sunt corelate cu dimensiunea corpului şi cu durata de viaţă. Rezultatele obţinute de Galtier sugerează că strămoşul tuturor mamiferelor de astăzi cântărea cel puţin un kilogram şi trăia peste 25 de ani.
Unii oameni de ştiinţă sunt sceptici faţă de rezultatul obţinut de Galtire. Michael Novacek de laAmerican Museum of Natural History din New York afirmă că rezultatul francezului este contrazis de fosilele descoperite până acum. Mai multe grupuri moderne de mamifere, precum rozătoarele, au apărut după ce au dispărut dinozaurii, iar fosilele arată că primii membri erau de mici dimensiuni. „Nu există vreun dubiu”, spune Novacek,.
Galtier afirmă că dovezile fosile sunt incomplete. Cercetătorul spune că este posibil ca mamiferul de mari dimensiuni care stă la baza tuturor grupurilor moderne de mamifere, inclusiv a rozătoarelor, să nu fi lăsat în urma sa fosile.
No comments:
Post a Comment