Descoperirea unui mormânt despre care se crede că o găzduieşte pe una dintre marile regine mayaşe ar putea ajuta la înţelegerea rolurilor politice ale femeilor din perioada mayaşă clasică, susţin experţii.
O echipă de experţi din Statele Unite şi Germania, condusă de antropologul David Freidel a descoperit un un mormânt mayaş în oraşul străvechi El Perú-Waka, în nordul statului Guatamala. Acum, experţii sunt se părere că mormântul i-ar fi aparţinut liderului militar, regina K'abel, care a condus imperiul mayaş în secolul al VII-lea.
În camera mortuară, alături de corpul reginei s-au găsit ofrande, printre care şi vase de ceramică, bijuterii din jad, figurine de piatră şi, foarte important, un mic vas de alabastru sculptat în formă de scoică, din care iese în relief capul si mâinile unei femei în vârstă. Pe partea de jos a sculpturii se pot observa hieroglife care au fost traduse de specialiştii în „Doamna cu mână de nufăr” şi „Doamna Conducător Şarpe”.
Aceste nume par să îi fi fost atribuite Reginei K'abel, care a condus imperiul Wak, descendentă a dinastiei Kan (Şarpe). Deşi ea a domnit alături de soţul său K'inich Bahlam, titlul său de Kaloomte sau „luptător suprem” îi permitea să aibă o autoritate mai mare decât acesta.
Deşi scheletul nu s-a păstrat în stare bună, astfel încât să le fie uşor oamenilor de ştiinţă să identifice sexul şi vârsta, trăsăturile craniene se potrivesc cu cele observate în sculptura ce o întruchipează pe regină.
De asemenea, o cochilie de stridie de culoare roşie aşezată pe schelet în zona taliei indică originea defunctului. De obicei, reginele din El Perú-Waka purtau astfel de ornamente în jurul taliei.
Oamenii de ştiinţă au explicat că cei din dinastia Şarpe aveau obiceiul de a-şi căsători fetele cu nobili şi regi din statele vasale, precum regatul Wak. Femeile, ca regina K'abel, ofereau o legătură puternică cu marele oraş din nord.
El Perú-Waka se întindea pe aproape un kilometru pătrat si era un oraş alcătuit din temple, piramide, pieţe publice şi case. Astăzi, el este ascuns de pădurile tropicale, iar clădirile, care au fost cândva impresionante, au căzut pradă timpului nemilos şi au fost transformate în grămezi de pietre.
Noua descoperire este extrem de importantă pentru a determina rolul femeii în societatea mayaşă, dar şi pentru a înţelege de ce acest oraş a continuat să fie respectat la mult timp după prăbuşirea regatului Wak.
No comments:
Post a Comment