Aspectul general al feţei este determinat de numai 5 gene, indică un studiu realizat în Olanda. Cercetătorii cred că descoperirea ar putea fi, cândva, foarte utilă în criminalistică: pe baza materialul genetic din probele biologice recoltate de la locul faptei, s-ar putea stabili cum arată posibilii autori ai infracţiunii.
Oamenii de ştiinţă de la Centrul Medical al Universităţii Erasmus din Rotterdam, Olanda, au studiat caracteristicile specifice ale trăsăturilor feţelor umane, folosind fotografii şi imagini obţinute prin rezonanţă magnetică. Ulterior, au asociat modelele observate cu rezultatele unor analize ADN, pentru aproape 10.000 de persoane.
Au fost astfel identificate 5 regiuni ale genomului, asociate cu diferite tipuri de trăsături ale feţei, sugerând implicarea a 5 gene specifice.
Una dintre aceste gene, PAX3, este asociată cu o lăţime neobişnuită a nasului. O alta, PRDM16, ar fi implicată, se crede, în apariţia unor defecte faciale, printre care despicarea buzei superioare şi a cerului gurii, din cauza unui defect genetic care împiedică sudarea celor două jumătăţi în timpul vieţii intrauterine.
Aceşti primi paşi în domeniul explorării genetice a morfologiei feţelor umane ar putea duce cu timpul la utilizări practice de mare importanţă, de exemplu în criminalistică.
Profesorul Manfred Kayser, conducătorul studiului, crede că, în viitor, ar putea fi posibilă realizarea unui "portret-fantomă" al unui infractor pornind de la analiza ADN a materialui biologic colectat de specialişti. Deja este posibil să se afle, cu un grad destul de mare de precizie, cu ajutorul analizei ADN, ce culoare aveau ochii şi părul unui infractor necunoscut.
No comments:
Post a Comment