Doi cercetători canadieni afirmă că cele două sfaturi oferite de cadrele medicale persoanelor care vor să slăbească – „mănâncă mai puţin” şi „fă mai multă mişcare” – ar trebui însoţite de încă un mesaj: „dormi mai mult”.
Cercetătorii afirmă că există dovezi convingătoare care arată că lipsa somnului contribuie la epidemia obezităţii şi că lipsa de atenţie acordată acestui factor explică parţial de ce eforturile de a slăbi eşuează de foarte multe ori.
„Printre factorii de comportament pentru care există dovezi clare că împiedică pierderea în greutate, somnul insuficient capătă tot mai multă atenţie şi recunoaştere”, explică cercetătorii într-un articol publicat astăzi în Canadian Medical Association Journal, publicaţia oficială a celei mai importante asociaţii medicale din Canada, ce are peste 70.000 de membri.
Cercetătorii au subliniat rezultatele unui studiu în care participanţii au fost direcţionaţi, în mod aleatoriu, să doarmă 5,5 ore sau 8,5 ore timp de 14 zile. Fiecare participant la studiu şi-a redus consumul zilnic cu 680 de calorii, dormind în laboratorul de cercetare. Voluntarii care au dormit doar 5,5 ore au pierdut cu 55% mai puţină grăsime corporală şi cu 60% mai multă masă musculară faţă de participanţii care au dormit 8,5 ore. Cu alte cuvinte, persoanele care nu dormeau suficient şi-au păstrat ţesutul adipos, pierzând în schimb muşchi.
Într-un alt studiu, publicat în luna iulie a acestui an, cercetătorii au urmărit 245 de femei ce participau la un program de pierdere a greutăţii ce se întindea de-a lungul a şase luni. Femeile care au dormit mai mult de şapte ore pe noapte şi care au raportat o mai bună calitate a somnului au prezentat cu 33% mai multe şanse ca eforturile de a slăbi să fie încununate cu succes.
De asemenea, cercetătorii au analizat 36 de studii la care au participat în total 635.000 de oameni din jurul lumii, descoperind că adulţii care nu dorm suficient au cu 50% mai multe şanse să fie obezi, iar copiii care nu dorm suficient au cu 90% mai multe şanse să fie obezi în comparaţie cu persoanele care dorm mai mult.
De aceea, cercetătorii afirmă că este foarte important ca programele de slăbit să includă sfaturi referitoare la durata somnului, acest lucru urmând să crească ratele de succes.
Oamenii de ştiinţă nu au identificat exact modul în care lipsa somnului contribuie la obezitate, însă anumite studii indică faptul că un somn insuficient afectează părţile din creier care reglează poftele alimentare. De asemenea, cercetătorile au arătat că hormonii leptină, ghrelină, cortizol şi orexină, ce joacă un rol important în reglarea apetitului, sunt afectaţi de somnul insuficient.
Chiar dacă a dormi mai mult nu reprezintă o soluţie pentru toate persoanele care încearcă să slăbească, „un număr tot mai mare de dovezi sugerează că obiceiurile de somn nu ar trebui neglijate atunci când un pacient intenţionează să urmeze un program de pierdere a greutăţii”, concluzionează cercetătorii.
No comments:
Post a Comment