Sunday, September 30, 2012

Evoluţia în acţiune: cum complotează o plantă împotriva insectelor


O plantă carnivoră din estul Australiei se foloseşte de tentacule pentru a catapulta prada în capcane lipicioase, arată un nou studiu.


Drosera glanduligera, un tip rar de plantă insectifugă, numită popular roua cerului, i-a uimit de mult pe oamenii de ştiinţă deoarece aceasta are două tipuri de protuberanţe subţiri,dispuse pe frunze, radiază spre exterior. Unul dintre aceste două tipuri de tentacule lipicioase este des întâlnit la plantele carnivore. Al doilea tip, însă, nu este acoperit de lipici, în schimb face nişte mişcări ce nu au fost înţelese de oamenii de ştiinţă, până acum. 
Noi experimente de laborator au indicat faptul că tentaculele mişcătoare ale plantei D. glanduligerapot simţi prada mişcându-se şi catapultează insectele direct în tentaculele lipicioase din centrul plantei, acolo unde zburătoarele sunt digerate. 
Mai mult, sistemul de catapultare este extrem de eficient, puţine fiind insectele care reuşesc să scape din capcană. 
„Dacă planta ar fi fost de 100 de ori mai mare, nu mi-aş dori ca ea să existe în Australia, a glumit autorul studiului”, Thomas Speck. 
Descoperirea arată modul în care plantele pot evolua pentru a se adapta necesităţilor. De exemplu, la D. glanduligera, sistemul de catapultare a evoluat ca urmare a foametei. Fiind o plantă care creşte rapid în cursul unui an, ea are nevoie de mulţi nutrienţi, respectiv de insecte. 
Specialistul Aaron Ellison, de la Harvard, susţine că în astfel de medii neschimbătoare, speciile care se specializează pe un anumit lucru pot prospera tocmai datorită faptului că nu trebuie să îşi facă griji cu privire la schimbările imprevizibile. 

No comments:

Post a Comment