O nouă specie extinctă de ţestoasă, care a trăit acum circa 60 milioane de ani în America de Sud, a fost descoperită de paleontologii panamezi.
Resturile fosile ale ţestoasei au fost descoperite în peştera La Puente din zona minelor de cărbuni Cerrejon din Columbia. Aceste mine sunt deja celebre în lumea paleontologilor pentru descoperirea altor specii dispărute, precum şarpele uriaş Titanoboa cerrejonensis, două specii de crocodilieni,Cerrejonisuchus improcerus şi Acherontisuchus guajiraensis, precum şi alte două specii de ţestoase,Carbonemys cofrinii şi Cerrejonemys wayuunaiki.
Noua specie de ţestoasă extinctă a fost denumită Puentemys mushaisaensis, după numele peşterii unde a fost descoperită. Atingea o talie considerabilă, diametrul carapacei sale depăşind 1,5 metri. Talia sa mare o salva de la atacurile gigantului şarpe constrictor Titanoboa care i-a fost contemporan, iar forma rotunjită şi aplatizată a carapacei sale ducea la creşterea suprafeţei corporale prin care acestă reptilă îşi regla temperatura prin expunerea la soare.
"Carapacea sa avea o formă mai rotunjită decât a ţestoaselor tipice", declară Carlos Jaramillo, paleontolog în cadrul Smithsonian Tropical Research Institute din Panama.
O serie de factori precum abundenţa hranei, numărul mic de prădători, un habitat deschis, precum şi schimbările de climă au dus la creşterea taliei ţestoasei şi a altor reptile care trăiau în această regiune, concluzionează specialiştii.
No comments:
Post a Comment