Ciorapii compresivi sunt folosiţi pentru tratarea venelor varicoase şi pentru prevenirea apariţiei cheagurilor de sânge la nivelul picioarelor, mai ales după o intervenţie chirurgicală. Acum, specialiştii spun că purtarea ciorapilor strâmţi şi lungi pe timpul zilei ar putea pune capăt sforăitului în timpul nopţii.
Sforăitul apare atunci când ţesutul moale de la nivelul gâtului se lasă în jos şi blochează alimentarea plămânilor cu aer, apărând asrtfel pauze de câteva secunde în respiraţie (apnee). Oamenii de ştiinţă cred că şosetele lungi până la genunchi au potenţialul de a reduce lăsarea ţesutului, prin modificarea circulaţiei fluidelor din corp.
În prezent, apneea afectează unul din douăzeci şi cinci de adulţi, ea crescând riscul de insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral şi diabet.
Ciorapii lungi previn acumularea lichidului tisular (un lichid limpede care intră în alcătuirea sângelui) la nivelul picioarele. În mod normal, muşchii picioarelor ajută la pomparea lichidului înapoi în corp, dar acest flux este împiedicat la persoanele cu circulaţie sangvină proastă şi la cei sedentari şi supraponderali. Experţii cred că o acumulare de lichid poate să se îndrepte spre capul pacientului atunci când acesta se întinde la orizontală, pe timp de noapte. Ulterior, lichidul se colectează în zona gâtului, unde presează ţesutul şi declanşează apneea.
Noua teorie susţine că şosetele presează venele şi ajută muşchii să împingă lichidul înapoi în corp.
Cei de la Universitatea din Toronto urmează să realizeze un studiu pe un eşantion de 50 de pacienţi, dintre care jumătate vor purta zilnic şosete până la genunchi, timp de două săptămâni. Pe tot parcursul cercetării, specialiştii vor evalua schimbările apărute peste noapte la nivelul lichidului acumulat în picioare şi gât, nivelul de somnolenţă şi cel de vigilenţă din timpul zilei, dar şi calitatea vieţii.
Un studiu anterior restrâns, pe 12 persoane, a arătat că purtarea şosetelor lungi şi strâmte chiar dă rezultate, reducând intensitatea simptomelor cu o treime Cu toate acestea, specialiştii admit că este nevoie de cercetări mai amănunţite.
În acelaşi domeniu, o altă cercetare, realizată de specialiştii din SUA, a scos la iveală faptul că apneea măreşte apetitul pentru carbohidraţi, precum pâinea sau biscuiţii. Din cei 55 de participaţi, aproape jumătate sufereau de diabet de tip 2, iar studiul a reliefat că oamenii care suferă de această boală şi de apnee râvnesc şi mai mult la carbohidraţi.
No comments:
Post a Comment