Cu toţii avem câteva melodii triste în lista preferatelor, pe care le ascultăm ori de câte ori avem ocazia, inclusiv atunci când nu suntem trişti şi nu avem de ce plânge. De unde porneşte această tendinţă “masochistă”?
Potrivit unui studiu efectuat în Japonia şi publicat în revista Frontiers in Psychology, muzica tristă poate evoca, de fapt, inclusiv emoţii pozitive. Cercetătorii niponi au intervievat 44 de persoane (muzicieni şi amatori) după ce le-au cerut să asculte, în prealabil, două melodii triste (Glinka, “La Séparation”, în F minor şi Blumenfeld, “Sur Mer”, în G minor) şi una veselă (Granados, Allegro de Concierto, în G major).
Astfel, specialiştii au aflat că muzica tristă evocă emoţii contradictorii, după ce voluntarii le-au explicat că aceasta li se pare mai tragică, mai puţin romantică şi mai prăpăstioasă decât ei înşişi. “În general, muzica tristă induce tristeţe ascultătorilor, iar tristeţea este un simţământ neplăcut. Însă dacă muzica tristă ar evoca numai tristeţe, nu am mai asculta-o”, se precizează în raportul cercetării. “Muzica percepută ca fiind tristă înduce, de fapt, şi un sentiment de romanticism, iar acest caracter ambivalent ne face pe cei mai mulţi dintre noi să o ascultăm”, se mai arată în studiul citat.
De asemenea, spre deosebire de tristeţea pe care unii dintre noi o resimţim zi de zi, tristeţea indusă printr-o formă de artă poate produce un soi de plăcere, probabil pentru că nu ne ameninţă în nici un fel existenţa. În felul acesta, mulţi oameni reuşesc să-şi gestioneze stresul cotidian.
“Emoţiile induse de muzică nu prezintă un pericol direct la adresa noastră, spre deosebire de experienţele trăite în viaţa de zi cu zi. Prin urmare, ne putem bucura de aceste emoţii negative superficiale, precum tristeţea provocată de o bucată muzicală. Ba mai mult, dacă suntem deprimaţi din pricina unor evenimente reale, ascultând muzică tristă ne putem calma emoţiile negative”, se mai arată în raportul japonezilor.
No comments:
Post a Comment