Monday, July 22, 2013

Aurul – un posibil contraceptiv pentru bărbaţi?


În căutarea unor noi metode de contracepţie, mai sigure şi mai uşor de utilizat de către bărbaţi, cercetătorii chinezi au studiat efectul injectării în testicule a unor nanoparticule de aur, care, în anumite condiţii, reduc considerabil fertilitatea masculină.

Metodele contraceptive pentrui bărbaţi sunt puţine şi au destule dezavantaje: prezervativele nu sunt eficiente dacă nu sunt utilizate corect, metodele hormonale pot interfera cu metabolismul şi sistemul endocrin în moduri nedorite, iar vasectomia necesită intervenţii chirurgicale şi este ireversibilă.
Medicii şi oamenii de ştiinţă caută de decenii întregi metode anticoncepţionale noi, care să fie uşor accesibile bărbaţilor şi să fie cât mai eficace.
Cea mai recentă contribuţie vine din partea cercetătorilor de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din China, care propun utilizarea unei metode non-chirurgicale, reversibile şi necostisitoare. Detaliile acestei tehnici – - testate deocamdată pe şoareci – au fost publicate în Nano Letters.
Metoda are la bază faptul – cunoscut de multă vreme – că ridicarea temperaturii la nivelul testiculelor distruge spermatozoizii.
Pentru a obţine această creştere a temperaturii cercetătorii au folosit nanoparticule de aur, de formă cilindrică, pe care le-au injectat în testiculele şoarecilor.
Aceste nanoparticule absorb radiaţia infraroşie şi se încălzesc, ducând la creşterea temperaturii în testicule, ceea ce afectează negativ spermatogeneza (producţia de spermatozoizi) şi reduce fertilitatea. (Proprietatea acestor nanoparticule de absorbi radiaţia infraroşie, convertind-o în căldură, este studiată de alţi cercetători ca un mijloc de a încălzi şi astfel distruge celulele canceroase.)
Cercetătorii chinezi au încercat să încălzească testiculele şoarecilor la diferite temperaturi, pentru a obţine anumite efecte controlate.
Ei au pornit de la ideea că o încălzire de nivel scăzut ar distruge spermatozoizii, dar nu şi celulele producătoare de spermatozoizi; astfel, metoda contraceptivă ar fi reversibilă, deoarece s-ar păstra capacitatea testiculelor de a produce spermatozoizi.
În schimb, printr-o încălzire mai puternică, particulele de aur ar vătăma permanent celule producătoare de spermatozoizi, ducând la sterilitate.
Comparativ cu metodele hormonale, spun cercetătorii, metoda nanocilindrilor de aur ar avea mai puţine efecte secundare, deoarece n-ar interfera cu alte reacţii hormonale din organism. De asemenea, metoda ar fi mai puţin invazivă decât o intervenţie chirugicală, precum vasectomia.
Eventual, metoda ar putea fi utilizată în viitor şi pentru oameni, dar, oricum, ea poate fi utilizată imediat pentru sterilizarea animalelor domestice.
Pentru a testa efecienţa metodei, cercetătorii au studiat masculii de şoarece, împărţiţi în 6 grupuri.
Animalele din fiecare grup au primit o singură injecţie testiculară cu una dintre următoarele soluţii;: soluţie salină (pentru grupul de control), o soluşie cu concentraţia 105 µM de nanocilindri de aur şi una de 145 µM de nanocilindri .
Oamenii de ştiinţă au expus apoi testiculele animalelor la rdiaţie apropiată de infraroşu, la o anumită densitate volumică de energie (din două valori posibile), timp de 10 minute.
Cu ajutorul unei camere cu infraroşu, certcetătorii au constatat că temperatura testiculelor şoarecilor ajunge la valori cuprinse între 37 şi 45 de grade Celsius, în funcţie de concentraţia soluţie de nanocilindri şi de puterea laserului utilizat. Concentraţiile mai mari şi energiile mai mari ducea la creşteri mai mari de temperatură. (Temperatura normală a testiculelor la şoareci este de cca. 29 de grade C).
Pentru atesta fertilitatea, cercetătorii au lăsat şoarecii să se împerecheze la 7 şi apoi la 60 de zile după tratament şi au calculat fertilitatea ca fiind procentul de sarcini din numărul total de femele care se împerecheaseră.
După 7 zile, şoarecii care avuseseră temperatura testiculelor de 37 sau 40 grade C mai aveau doar 10% din fertilitatea şoarecilor netrataţi.
După 60 de zile, fertilitatea fusese recuperată parţial, ajungând la 50% din fertilitatea animaleor netratate.
În schimb, temperaturile de 45 de grade au sterilizat permanent animalele; celulele producătoare de spermatozoizi au fost distruse şi şoarecii respectivi nu au mai putut avea urmaşi,.
În ceea ce priveşte aplicarea metodei la om, Diana L. Blithe, care conduce un centru de contracepţie masculină la National Institute of Child Health and Human Development, spune că este necesar ca specialiştii să se asguire că nanoparticulele de aur nu migrează în alte organe şi că iradierea cu laser ţinteşte precis testiculele.
Metoda este potrivită şi pentru animalele de companie, crede John K. Amory, un cercetător în domeniul contracepţiei, la University of Washington, din Seattle. Dar bărbaţii s-ar putea să fie mai reticenţi în privinţa ei, din cauza posibilelor dureri la nivelul testiculelor, în timpul injecţiei şi după aceea.

No comments:

Post a Comment