În Marea Britanie, oamenii de ştiinţă au studiat efectele pe care le au sistemele de supraveghere asupra oamenilor şi au descoperit că postere care ilustrează o pereche de ochi furioşi au puterea de a alunga hoţii.
Mai mult, specialiştii susţin că nu a fost vorba de un efect cu proporţii limitate căci din cele trei rastele pe care le-au monitorizat, numărul de biciclete furate a scăzut cu 62 de procente atunci când vehiculele au avut pe ele abţibilduri cu ochi furioşi.
Daniel Nettle, coordonatorul studiului „Cycle Thieves, We Are Watching You”, studiază de ceva timp efectele pe care le au astfel de imaginii. În 2010, el a descoperit că posterele care ilustrează ochi au redus cantitatea de gunoaie aruncate pe jos într-o autoservire universitară.
Mai recent, el a constatat că există o legătură şi între aceste imagini cu ochi şi actele de caritate. Confruntându-se cu imagini ale unor perechi de ochi ce păreau să se uită atent la ei, oamenii au făcut de două ori mai multe donaţii decât în mod normal.
Nettle atribuie aceste efecte senzaţiei de urmărire pe care o dau imaginile. Astfel, atunci când au impresia că sunt observaţi oamenii au tendinţa de a face lucruri mai bune pentru societate.
În ultimul experiment, Nettle a lipit postere precum cel din imaginea de mai sus pe rastelele de la Universitatea Newcastle şi apoi a monitorizat toate furturile ce au avut loc timp de 12 luni. Astfel s-a constatat că dacă cu un an înainte de experiment fuseseră furate 39 de biciclete, în anul experimentului numai 15 vehicule au fost sustrase.
Cercetătorii au fost uluiţi de puterea de influenţare pe care au avut-o posterele asupra hoţilor. Totuşi, a existat şi o parte rea. În timp ce numărul de biciclete furate a scăzut, în alte părţi ale universităţii infracţiunile au crescut cu 65%, ceea ce înseamnă că posterele doar au strămutat punctele în care acţionau hoţii.
No comments:
Post a Comment