Cel mai mare arbore din lume este un sequoia gigant (Sequoiadendron giganteum) din Parcul Naţional Sequoia, din California. Botezat Generalul Sherman, arborele are un volum de aproximativ 1.487 metri cubi.
Volumul arborelui este echivalent cu mai mult de jumătate din volumul unui bazin olimpic de înot care are 2.506 de metri cubi.
Specialiştii au estimat vârsta Generalului Sherman la aproximativ 2000 de ani, ceea ce înseamnă că el este un sequoia de vârstă medie, având în vedere că pe Terra există arbori de sequoia cu vârste peste 3.220 de ani.
Deşi în 2006 arborele şi-a pierdut una dintre crengile sale imense, incident în urma căruia un trotuar şi un gard a fost distrus, Generalul Sherman a continuat să fie arborele cu cel mai mare volum de pe Pământ, având în vedere că la această categorie se ia în considerare doar volumul trunchiului.
De asemenea, Generalul Sherman are şi o înălţime pe măsură, de 83,8 metri. Chiar dacă parte impresionant, arborele nu ocupă un loc important în topul celor mai înalţi arbori. La acest capitol, locul de onoare îi revine lui Hyperion, un Californian Redwood (Sequoia sempervirens) tot din California, care are o înălţime de 115,7m.
La scurt timp după ce a fost măsurat şi a primit titlul de cel mai înalt arbore din lume, un jurnalist de la New Yorker s-a căţărat până aproape de vârful lui Hyperion, de unde a descris aspectul arborelui.
„A început să bată vântul iar vârful lui Hyperion a început să se legene înainte şi înapoi. Ramurile de aici sunt fusiforme şi încrustate cu multe feluri de licheni”, a scris Richard Preston.
Al doilea în topul celor mai înalţi arbori se situează Helios, cu o înălţime de 114,1 m, urmat de aproape de Icarus (113,1 m) şi Daedalus (110,8 m). Locaţiile multora dintre arborii care ocupă locuri în aceste topuri nu este făcută publică tocmai pentru a preveni actele de vandalism.
No comments:
Post a Comment