Cu toţii am trecut prin această experienţă neplăcută: o melodie ce se „infiltrează” în mintea noastră şi se repetă în continuu, fără a o putea elimina. Acum, oamenii de ştiinţă afirmă că au identificat o soluţie prin care putem să scăpăm de „torturile muzicale”.
Cercetătorii afirmă că cea mai bună metodă prin care putem să scăpăm de această problemă este să rezolvăm câteva anagrame dificile. Specialiştii afirmă că acest lucru va duce la eliminarea melodiilor enervante din memoria funcţională, permiţând înlocuirea lor cu alte gânduri mai plăcute.
Totodată, experţii avertizează să nu încercăm ceva prea dificil, pentru că riscăm ca melodiile să revină în minte. Dacă nu sunteţi dispuşi să purtaţi după dumneavoastră o carte de anagrame, specialiştii recomandă un roman bun.
„Secretul este să identificaţi ceva care să reprezintă o provocare, dar nu una extrem de dificilă”, a explicat dr. Ira Hyman, un psiholog la Universitatea Western Washington care a efectuat această cercetare. „Dacă sunteţi implicat cognitiv, acest lucru limitează abilitatea melodiilor enervante de a vă intra în minte”, afirmă Hyman.
„Lucrurile pe care le putem face automat, precum condusul sau mersul, nu folosesc pe deplin resursele cognitive, astfel că rămâne suficient spaţiu pentru «casetofonul» mental care ne deranjează”, explică expertul.
„Dacă faceţi ceva prea greu, în schimb, atunci creierul nu va fi captivat şi muzica poate reveni. Trebuie să identificaţi o provocare potrivită, ce nu lasă prea mult spaţiu cognitiv disponibil. Provocările diferă de la persoană la persoană”, a mai spus doctorul Hyman.
Echipa de cercetători condusă de doctorul Hyman a efectuat o serie de teste pe voluntari folosind melodii populare pentru a identifica modul în care acestea rămân „blocate” în memoria pe termen lung.
Voluntarii ascultau diferite melodii ale The Beatles, Lady Gaga sau Beyoncé în timp ce încercau să rezolve cu un creion un labirint desenat pe o foaie de hârtie. Cercetătorii au descoperit că pot să „programeze” astfel melodiile în mintea participanţilor, ce urmau să se repete de-a lungul zilei următoare.
Apoi, cercetătorii au testat dacă rezolvarea unor anagrame sau ale unor jocuri Sudoku ajută la reducerea „melodiilor din minte”.
Rezultatele au arătat că jocurile Sudoku pot preveni apariţia „melodiilor din minte”, însă dacă jocurile erau prea dificile, melodiile continuau să revină în mintea voluntarilor.
Anagramele au obţinut o rată de succes mai mare, iar cele formate din cuvinte de 5 litere erau cele mai eficiente.
„Sarcinile verbale, precum rezolvarea anagramelor sau lecturarea unui roman bun, par să fie foarte eficiente în a elimina melodiile din minte”, a explicat doctorul Hyman, care intenţionează acum să folosească tehnici similare pentru a vedea dacă sunt eficiente în evitarea gândurilor negative provocate de anxietate sau de diferite obsesii.
„Refrenele melodiilor tind să ne rămână în minte pentru că sunt părţile melodiilor pe care le cunoaştem cel mai bine, dar nu ştim pe de rost toate versurile. Astfel, cântecul rămâne neterminat, iar gândurile neterminate prezintă şanse mai mari de a ne reveni în minte”, explică specialistul.
No comments:
Post a Comment