Prea mult zahăr poate dăuna sănătăţii dar pe de altă parte, studiile demonstrează că există o metodă prin care acest aliment ne poate salva viaţa.
Rezultatele unui nou studiu demonstrează că aplicarea zahărului direct pe răni, ulcer varicos sau chiar amputari ajută la vindecare atunci când antibioticele sau alte tratamente nu dau roade.
Studiul a fost coordonat de Moses Murandu, acum lector la Universitatea Wolverhampton. Originar din Zimbabwe, Murandu a crescut văzându-l pe tatăl lui cum utiliza zahărul pentru a reduce durerea provocată de răni.
Zahărul absoarbe apa din rană alcătuind un fel de pansament. Având în vedere că bacteriile nu pot supravieţui fără apă, procedeul permite accelerarea vindecării. Când Murandu s-a mutat în Anglia, el a observat că aici zahărul nu era utilizat în medicina tradiţională.
Unul dintre pacienţii trataţi în studiul condus de Marandu a fost Alan Bayliss, care suferise o amputare deasupra genunchiului a drept, din cauza ulcerului varicos. În timpul intervenţiei chirurgicale, i-a fost înlăturată şi o venă din piciorul stâng.
Pentru refacerea după operaţie, medicii au folosit pansamente standard, dar rana din piciorul stâng nu se vindeca. Când Murandu a fost contactat special pentru acest caz, el a recomandat aplicarea zahărului direct pe rană. În două săptămâni de tratament rana pacientului s-a micşorat semnificativ.
„A fost revoluţionar. Rana era foarte adâncă, aproape la fel de mare cât un deget. Când Moses mi-a pansat pentru prima oară rana a folosit aproape un borcan de zahăr, dar în două săptămâni nu a mai fost nevie decât de 2-3 linguriţe. Sunt cu adevărat foarte mulţumit. Am fost un pic sceptic la început, dar după ce au văzut cum acţionează zahărul şi cât de mult a redus rana, am fost impresionat”, a declarat pacientul în vârstă de 62 de ani.
În prezent, Murandu realizează un studiu clinic la trei spitale din Marea Britanie. Până acum starea celor 35 de pacienţi care au primit tratamentul s-a îmbunătăţit şi nu au existat reacţii secundare.
Tratamentul funcţionează tocmai pentru că zahărul absoarbe apa din rană şi astfel lasă bacteriile fără sursă de hrană. Totuşi, zahărul utilizat pentru tratarea pacienţilor este sterilizat. „În Africa folosim zahărul direct de la supermarket, aici îl supunem unui tratament de dezinfectare”, a declarat Murandu.
No comments:
Post a Comment